Crize si Anticrize la Paris – show-uri primavara – vara 2009

Perioada colecțiilor de la Paris este marcată de întrebări fundamentale: Cum va afecta criza eco­nomică mondială lu­mea mo­dei? Cum se vor adapta desig­ne­rii – eminamente creativi de la Paris – cu schimbările inerente, apărute în rândul consumatori­lor de modă? Cea mai întunecată perioadă de după cel de-al Doilea Război Mondial va marca sfârșitul „modei de idei”, a „modei ar­tistice”, a căutărilor autentice?

Într-un climat „aparent“ întunecat, Pa­ri­sul și-a menținut standardele, a arătat că nu doar soluția adaptării din mers prin campanii făcute în orb – ca în anii ’90 (o altă cri­ză majoră de după exploziv-pozitivii ani ’80) reprezintă soluția, ci o autentică miș­ca­re an­ticriză, prin valoare, prin sfidarea „în­tu­ne­ri­c­ului” prin colecții „luminoase”, pline de ve­selie și de o creativitate debordantă. O altă metodologie anticriză a fost re­în­toar­cerea marilor case de modă la „valorile certe ale brandului” – acolo unde targetul vi­­zat este fidelizat.

Reacția anticriză a adus și surprinzătoare debușee ultra-creative – re­in­troducând în circuitul modei show-urile conceptuale și eminamente „de idee” – în care comercialul era trecut voit pe plan secund. Un alt rezultat neașteptat de pozitiv este slăbirea pieței copiilor ilegale printr-un pa­riu suplimentar pus pe noile tehnologii, ma­teria­lele de ultimă generație și tipologii de cro­ia­lă, derivate din couture – extrem de greu de reprodus. Totul a devenit astfel un dia­log surd între criză și anticriză, între publicul standard și noua psihologie a clientului, de­ri­vată direct din colapsul financiar mondial.

Parisul finalului de an 2008 s-a pregătit intens pentru marea sărbătoare a modei, ară­tând mai degrabă ca o tabără de război a oștii regelui Darius (cea mai mare armată cunoscută din istorie – 1.500.000 de oameni), printr-o mare de corturi albe ce au împânzit orașul. De asemenea, inspirația cartagineză și feniciană a fost prezentă și în cadrul show-urilor – de la mozaicuri și basorelie­furi la coafură, de la cucerirea vestului săl­batic american (fenicienii fiind atestați drept primii descoperitori ai Americilor) și până la combinațiile nesfârșite de alb, negru și bej – culori embleme nu numai pentru Pa­risul interbelic, ci și pentru marile state comerciale antice.

Multe dintre corturi erau de­dicate modei – târguri, showroom-uri, show-uri – altele fiind dedicate împlinirii a o sută de ani de aviație franceză – Parisul ară­tând ca un teren de joacă al oamenilor mari, plin de avioane din toate epocile. Parisul acestei toamne mai avea ceva particular: era pentru prima oară de după cel de-al Doilea Război Mondial, când stilul era adus în prim-plan și era transformat în mândrie națională chiar și în rândul oamenilor simpli.

Carla Bruni menținându-se ca subiectul numărul unu în rândul populației (împreună cu criza, bineînțeles), rolul ei ală­turi de președintele Sarkozy transformând-o într-o nouă Jackie Kennedy a Franței. La început toată lumea a atacat-o, apoi a transformat-o în simbol și onoare estetică na­țională – astăzi toată lumea vorbește despre stil la fel ca despre vreme.

O altă particularitate a momentului a fost La Nuit Blanche, mai puțin interesantă ca de obicei, fiind îngropată în proiecții și so­norizări de ultimă generație, dar și în nesfârșite show-uri tip Bolywood, prin dan­sa­toare din buric semidezbrăcate, înfășurate în sariuri multicolore pline de pietre și clo­po­ței, de un gust îndoielnic.

Ziua 1

A fost considerată prima zi „bonus” din perioada recentă a istoriei modei franceze – acest sezon fiind cel mai lung propus vreoda tă, nouă zile de colecții și peste 120 de show-uri. Începutul a fost dedicat exclusiv noilor nume acceptate în calendarul oficial. S-au distins show-urile futurist-gotic al copilului teribil al modei engleze – Gareth Pugh: care a prezentat un șir nesfârșit de armuri din piele, exclusiv în alb și negru.

De reținut și prințesa thailandeză Sirivannavari – cu o co­lecție neașteptată de rock, in­s­pirată din Led Ze­pelin – cu un show prezentat într-o at­mosferă de putch militar asiatic, prin pre­zen­ța unei multitudini de colonei în uniformă da gală. Această primă zi ne-a făcut să ne întrebăm de ce moda românească nu reu­șește să ajungă pe podiumurile de pre­zen­tare de la Paris, după ce am asistat la show-urile je­nante, prezentate de reprezentantele Egiptului – Marie Bishara – și Islandei – IvanaHel­sinki. Ziua s-a terminat în atmosferă de sărbătoare, Fatima Lopes, din Portugalia, sărbătorind în pași de dans, la Le Folies Bergeres, 20 de ani de activitate.

Ziua 2

A debutat cu un excelent show Anne Valerie Hash – proaspăta invitată a Am­basadei Franței din România, în această vară. Balmain și-a continuat explorarea în stilul rock, amestecat de astă dată cu accente de cultură a Vestului Sălbatic și multă Madonna a anilor ’80.

Bruno Pieters a optat pentru dezvoltări tip origami, cultură japoneză și austeritate belgiană. Proaspăt-numitul designer al liniei Hugo/Hugo Boss, nereușind de astă dată să transmită emoția specifică show-urilor an­terioare. Nina Ricci prin propunerile lui Olivier Theyskens a propus o serie nesfârșită de rochii asimetrice – scurte în față și foarte lungi în spate – de o poezie specifică de­sig­nerului, dar și de o interogație firească asupra capacității de vandabilitate a acestora.

Decorul amintea de cutiile de ambalaje ale secolului al XIX-lea – cu toții eram în in­teriorul acestora. A.F. Vandevorst a încheiat seara cu o combinație de inspirație mascu­lină, amestecată cu foarte multe accente de len­jerie, totul în culori stinse – deja o sem­nătură a casei.

Ziua 3

Cacharel a deschis balul cu un show in­fantil și forțat, în două tablouri – cel de-al doilea fiind dedicat sărbătoririi zilei de naș­tere a președintelui companiei, subiect iro­nizat de toată mass-media. Gaspard Yur­kievick și-a prezentat propunerile extrem de pariziene într-o colecție de o simplitate monahală – fiind considerată cea mai inspirată propunere a designerilor de până acum.

Odată cu Dice Kayek, creativitatea și-a intrat în drepturi, și amestecurile de drapaje cu efecte bandage, umeri imenși și efecte tip corset, transparente și proporții microscopice ale produselor au anunțat tot atâtea trenduri ale sezonului primăvara-vara 2009. Sha­ron Wauchob a propus amestecuri nesfârșite de voaluri, tuluri, volumetrii, transparențe și cute savant proiectate în tonuri multiple de brunuri (de la off-white la cafe au lait și capucino).

Christian Dior a fost primul care a optat pentru continuitatea brandului, prezentând unul dintre cele mai luminoase show-uri ale sezonului, într-o serie de rochii scurte și vaporoase în culori tari, amestecate cu discrete accente africane – la coafură și pantofi. Ziua a fost în­chisă de sinteza celor 20 de ani de activitate ai Maison Martin Margiela și de reinterpretarea propriilor coduri vestimentare în alb și ne­gru (deja o obsesie a sezonului), de catre Yohji Yamamoto – un show poetic, dar con­ți­nând puțin cam multe déjà vu-uri.

Ziua 4

Issey Miyake a continuat tradiția show-urilor zen plimbându-ne printr-un cod pantone subtil și bine controlat – într-o călă­torie către „esența cu­lorilor”. Acesta a venit după două rateuri glorioase semnate de Ma­rithe & Françcois Girbaud – obsedați de moda juvenilă până la diluție – și Tsumori Chisato – propunându-ne una dintre te­mele-simbol ale sezonului:

Africa neagră – interpretată însă mult prea literal. Surprizele zilei s-au chemat Sophia Kokosalaki – cu un amestec de Cairo și Alxandrie eclectice, de un lux evident, dar și inspirat – mulți pu­nând-o pe proaspăta achiziționare a casei de către grupul Diesel (ca și în cazul lui Martin Margiela).

Manish Arora a propus cel mai exotic show al săp­tămânii modei de la Paris în Cirque d’Hi­ver, unde femei-clown au pre­zentat propunerile debordând de culoare, de­talii și inventivitate, specifice designerului indian – un moment emoționant. Veronique Branquinho a închis seria show-urilor zilei cu o călătorie, ca de obicei simplă și masculină, în insule, sub plafonul a peste 100 de ventilatoare învârtindu-se silențios în parcarea unde avea loc defileul.

Ziua 5

Luxul sofisticat a fost semnul acestei zile, una dintre cele mai interesante și controversate din cadrul săptămânii pariziene. Andrew GN ne-a propus o colecție semi-couture, un pic cam opulentă și eterogenă. Akris a continuat să surprindă prin perfecțiunea materialelor și a croielilor, dublate de o simplitate totală și un joc de pasteluri năucitor de sensibile pe fondul unei grădini naturale, adusă în mijlocul Le Carrousel du Louvre.

Emanuel Ungaro a continuat particularitățile zilei luându-ne cu Esteban Cortazar (designerul de doar 24 de ani al casei), în Columbia na­tală, într-o serie de propuneri mult mai a­pro­piate de rădă­ci­nile estetice ale casei – inspirația principală fiind realismul magic sud-american. Costume National a livrat, prin propunerile lui Ennio Capasa, prima con­troversă a zilei – construcțiile savante din materiale pre-șifonate, de un futurism mult prea întunecat fiind taxate ca lipsite de inspirație și mult prea încrâncenate.

În opo­ziție cu acesta a fost show-ul lui Dries Van Noten – care a acoperit piața fântânilor sfe­ri­ce de la Palais Royal cu un cort imens – și a realizat o fantastică trecere de la im­pri­meurile florale și multicolore ale sezoanelor anterioare la o magistrală simfonie geome­trică. Un show Dries Van Noten re­pre­zintă una dintre marile oportunități ale co­lecțiilor de la Paris. Este atât de multă creativitate, se­re­nitate, simplitate, ma­­iestuozitate în stă­pâ­ni­rea volumelor, imprimeurilor și culorii la acest de­sig­ner belgian, încât simți privilegiul absolut în a te afla simultan, pe aceeași scenă cu propunerile acestuia.

Ziua nu s-a terminat aici, ci a continuat cu o controversă semnată Givenchy. Ricardo Tisci a încercat să propună o colecție „vulgar couture” – un amestec de MaeWest, gauchos și cultura ban­dage, jucată la limita vulgarului. Vulgarul a fost evident, mai puțin evidentă a fost latura couture a colecției. Desig­nerul a reușit surpriza negativă a săptămânii modei – după stelara colecție a sezonului trecut.

Ziua nu se putea însă termina neinspirat, pentru că urma show-ul conceptual al lui Hussein Cha­layan. Acesta a ales viteza, es­tetica mașinilor în mișcare și crush-ul ac­cidentelor mult prea dese drept sursă de ins­pirație. Show-ul a fost de un futurism inovator: de la muzica live realizată de patru mâini și o sută de pahare umede, vizibile în­tr-o fe­reas­tră a zidului, scena rotativă, ven­­tilatoa­rele puternice și rochiile cu carcasă tip miș­ca­re și cinematică de benzi desenate ce au uimit asistența. Bravo!

Sonia Rykiel a realizat petrecerea săptă­mâ­nii într-o hală imensă, în afara Parisului, criticabilă ca organizare (jurnaliștii au așteptat afară să se termine dineul invitaților oficiali, plus transportul deficitar în afara orașului), dar spectaculoasă – dacă luăm în seamă și numai cele 20 de propuneri ale u­nor mari designeri, realizate special în „stilul Rykiel”, pentru Sonia (Karl Lagerfeld, Jean Paul Gaultier, Alber Elbaz, Martin Margiela).

Ziua 6

Stella McCartney a propus cel mai bun amestec dintre comercial și estetic, dintre vandabil și artistic din întreaga săptămână a modei – pe un fundal în premieră realizat de către artiștii Jake și Dinos Chapman. Aceeași zi a însemnat și premiera lansării doar pe internet a duo-ului olandez de mare creati­vi­tate: Viktor & Rolf. Show-ul vizionabil pe adresa acestora de mail ne-a propus o multitudine de amestecuri futuriste de dungi mul­ticolore și materiale tehnologice, prezentate exclusiv de către fostul top model Shalom Harlow.

Show-ul a fost criticabil mai ales prin metodologia de internet utilizată – sim­plistă, fără interactivitate și fără posibili­tatea zoom-ării ori a altor intervenții. Le­o­nard a continuat periplul în lumea im­pri­me­urilor casei – aruncându-le într-o lume a a­nilor ’70, cam lipsită de inventivitate. Barbara Bui – a propus același amestec de rock și couture, de eleganță pariziană și detalii impecabile.

Giambattista Valli – s-a dovedit în continuare un maestru al volumelor, al a­pli­cațiilor 3D – ducându-ne de astă dată în­tr-un amestec de anii ’50 și viitor apropiat, într-o veritabilă tehnică couture ce re­pre­zintă mândria designerului, dar și punctul lui slab. Celine s-a despărțit în mod surprin­zător de designerul casei, Ivana Omazic, du­pă o excelentă co­lecție neo-romantică cu ac­cente de viitor ultrafeminin, încărcată de cu­­­loare, drapaje și volume inedite.

Ea va fi în­locuită de către Phoebe Philo – vestitul fost designer al ca­sei Chloe, reîntoarsă în circuit după niște ani de maternitate. Yves Saint Laurent, sub semnătura lui Ste­­fano Pilati, a introdus o nouă controversă: după moartea designerului poate fi abandonată istoria casei?

Show-ul realizat sub cu­pola imensă a Grand Palais-ului a fost foarte eterogen, multicultural și inegal ca propu­neri – după magistralul show din se­zonul trecut. Foarte mulți se întreabă dacă a­ceastă „deraiere” are vreo legătură cu tragicul eve­niment de acum câteva luni. Oricum, Pi­lati a rămas același maestru al griurilor colo­rate, în tonuri închise, ultrasofisticate.

Ziua 7

Chanel a refăcut iconica Rue Cambon, cu magazinul-simbol al casei, în mij­locul Grand Palais. Show-ul semnat de neobositul Karl Lagerfeld a fost o sinteză a co­du­rilor estetice ale casei. Jean-Char­les de Castelba­jac a livrat show-ul cu cea mai tâ­­nă­ră rată a publicului din toată pe­­rioada.

Într-o sală învelită în nori naivi albi și pe o muzică live semnată de necunoscuta, dar excelenta trupă „Man like me” – trei băieți zbuciumați cântând în ciorapi și dezbrăcându-se în timpul show-ului – a propus haine multicolore și accesorii din piese lego (pălării, pantofi, genți), sub atacul de fan al modei semnat Borat (oas­petele sur­­priză al de­fi­leului).

Casa Va­lentino a intrat și ea în sarabanda controverselor, anun­țând (2 zile mai târziu) înlocuirea neașteptată a Alessandrei Facchi­netti după doar două colecții de prêt-a-porter și una de couture. Commuun a reintrodus Ambasada României din Pa­ris în circuitul show-urilor in­ter­naționale, printr-un defile ins­pirat, într-o ambianță excelentă. Alexander McQueen a fost show-ul cel mai așteptat al se­zonului.

Colecția a fost prezentată în premieră absolută în noul spațiu de evenimente din Paris: nr. 104 – aten­ție: cu 6 zile înainte de inaugurarea aces­tui spațiu! Spațiu imens era fosta morgă a Parisului, renovată și reorientată stilistic. Show-ul s-a dorit o pre­zen­tare futurist-victoriană, în stilul caracteristic designerului, ce pleca de la teoriile dar­wi­ni­ene asupra evoluției și atrăgea a­tenția asupra dispariției speciilor prin im­pri­meurile sche­letice și prezența, pe imensa sce­nă, a unei mul­titudini de animale îm­păiate: elefanți, girafe, ri­noceri, tigri, păuni…

Ziua 8

Kenzo a deschis balul penultimei zile printr-o minunată colecție neo-romantică, plină de rochii puternic ornamentate cu aplicații 3D, în registrul poetic al lui Antonio Marras. Finalul colecției mult așteptat a fost reprezentat de deschiderea imenselor cărți ce reprezentau fundalul acesteia și revelarea unei grădini misterioase în fiecare din ele – Alice în țara minunilor a fost din nou su­biect central al modei.

Hermes a scufundat scena imensului cort de lângă Tour Eiffel într-o mare de nisip alb, plină de cactuși imenși, ducându-ne evident spre sursa de in­spirație a colecției: New Mexico. Vedetele au fost top modelele anilor ’80, arătând mai bine ca niciodată, și prezentându-ne obsesiv colecțiile de slipi în stilul paranoiac al Ma­donnei, Naomi Campbell și Stephanie Seymour.

Jean Paul Gaultier a dovedit din nou ce înseamnă un produs de lux impecabil și o dezvoltare inspirată, dar și comercială a unei teme. Ziua s-a încheiat într-un depou de vagoane de la periferia Parisului, unde John Galliano ne-a amestecat rochiile de voal cu imprimeuri fantezie, cu transpa­ren­țele, pă­lăriile napoleoniene cu căciulile i­men­se ale soldaților de la Buckingham.

Ziua 9

Ultima zi a însemnat, de fapt, două ma­gistrale și implacabile show-uri: Louis Vuitton by Marc Jacobs și Lanvin by Alber Elbaz. Primul a propus cea mai inspirată co­lec­ție din ultimii ani pentru vestita casă pariziană: un amestec de accesorii și coafuri cu tehnici de croială japoneze, de deconstructivism o­lan­dez și amestecuri pur pariziene. Iconurile colecției au fost Josephine Baker și Edith Piaf, într-o declarație foarte clară – pe un fundal de bambuși multicolori, gen iconicul parfum Opium de la YSL: I love Paris.

Fie că au folosit inspirație acvatică sau Orient îndepărtat versus frică, minimalismul aproape futurist ori pa­ri­zianismul pur, imprimeurile abs­trac­te sau geometrice, al­bul, negrul, griul sau culorile tari, sado-ma­so­chismul temperat ori transparențele sen­zuale, trenele sau rochiile ori fustele foar­te scurte, inspirația omagiu pentru YSL, Pierre Cardin sau Madamme Gres – toți de­signerii fran­cezi au căutat metode proprii de luptă cu mo­mentul foarte dificil în care ne aflam.

Unii s-au reîntors la valori certe, alții au con­tinuat explorarea lumii viitorului, unii au optat pentru minimalismul intelectual, alții pentru maximalismul aproape romantic. Am avut parte de multă poezie, dar și mult pragmatism, de show-uri magistrale, dar și mul­te controverse, de sărbătoriri zgomotoase, dar și scoateri pe ușa din dos.

A­cea­sta este lumea modei pariziene, acesta este spectacolul unic al modei în tot ceea ce are ea mai bun, mai complex, dar și mai te­luric, mai iluminat și inspirat, dar și mai du­al. Trăim într-o lume a crizelor și anticri­ze­lor, a originalității și copiilor furibunde, a ba­nalului, dar și a ori- ginalului în forma lui maximă. A fost Paris, primăvara-vara 2009, o magie a modei în ca­pitala de netăgăduit a a­cesteia.