Tabu
PEOPLESlider

Cu ce piesă mergem la Eurovision şi cine a compus-o?

S-a ales piesa cu care Roxen va urca, în luna mai, pe scena de la Rotterdam şi va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2020. Aceasta se numeşte “Alcohol You” şi decizia a fost luată în proporţie egală de public şi de juriul de specialitate, în cadrul spectacolului Finalei Naţionale organizată de televiziunea română duminică, 1 martie, la Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzău. Asemenea noului mecanism de selecţie, şi spectacolul de duminică s-a plasat sub sloganul #ealtceva, aducând numeroase elemente în premieră pentru public. Astfel, “concurenţii” Finalei din acest an au fost cele  cinci show-uri care au “luptat” pentru a se califica în faza internaţională. Numitorul comun al acestor show-uri a fost Roxen, care a dat dovada talentului, a versatilităţii interpretative şi a nivelului său tehnic de pregătire pentru fiecare dintre cele cinci piese.

viky red
viky red

Alcohol You este o piesă pe care o simt cu toată fiinţa mea şi pe care o trăiesc de fiecare dată când o cânt. Mă reprezintă stilul ei şi mă bucur foarte tare că şi publicului şi juriului le-a plăcut şi au votat-o. Le mulţumesc tuturor! Toată această susţinere înseamnă enorm pentru mine şi mă motivează atât personal, cât şi ca artist, să muncesc mai mult, să fiu din ce în ce mai dedicată şi să fac muzică. Îmi doresc ca melodia “Alcohol You” să ajungă cât mai sus, să fie la fel de apreciată şi de publicul din străinătate şi, de ce nu, votată la Rotterdam. Am emoţii foarte mari, dar sunt constructive şi mă ajută să pregătesc show-ul pentru Eurovision 2020, să pot ajunge prin tot ceea ce transmit cât mai aproape de oameni a declarat Roxen, imediat după anunţarea rezultatului. De muzică şi de producţia piesei „Alcohol You” s-a ocupat Viky Red, iar textul a fost scris de Ionuţ Armas şi Breyan Isaac. Breyan Isaac este cântăreţ, compozitor, producător şi pianist american, deţinător al unui premiu Grammy.

Roxen
Roxen

Modul în care Roxen transmite această piesă e uluitor, mă surprinde de fiecare dată. O simte şi mă bucur că interpretarea ei a ajuns la public şi la juriu. Vom continua să lucrăm împreună şi vom face tot posibilul să mergem la Rotterdam cu cea mai bună variantă a piesei şi cu un show impresionant”, a declarat Viky Red, producătorul piesei Alcohol You. Piesa e un autentic imn al iubirii universale, iar pe scena de la Buzău,  “Alcohol You” a adus un show puternic, dominat de nuanțe de violet și turcoaz, în care au fost sugerate astralul, starea de acceptare, conexiunea, găsirea liniștii interioare. Scena a fost dominată de elemente astrale, de lună, eclipsă, elemente care au rezonat cu emoţiile şi sentimentele piesei şi întreg spectrul de emoţii transmise de Roxen: tristeţe, disperare şi, în final, speranţă. Piesa “Alcohol You” s-a clasat pe primul loc cu 10 puncte (5 primite de la juriu și 5 de la public), urmată, în ordine descrescătoare, de Storm (6 puncte), Cherry Red și Colors la egalitate (câte 3 puncte) și Beautiful Disaster.

ARTICOLE SIMILARE

Endometrioza ar putea fi detectată în curând printr-un simplu test de salivă

Andreea Damian

Serialul Friends celebrează 25 de ani de la premieră

Andreea Damian

Când revine Adela Popescu în televiziune

Andreea Damian

Robert Smith spune că The Cure va lansa un nou album în 2019

realitatea

Invata sa-ti faci rochii acasa si adauga un strop de unicitate imaginii tale

realitatea

Alex Velea are o nouă surpriză pentru fanii lui! Ce pregătește solistul

Tabu Tabu

Scrie un comentariu