În anii 2000, Bianca Neagu dădea viață personajului Biencuța în telenovela „Numai iubirea”. Avea doar 8 ani când a primit rolul Biencuței.
Bianca Neagu s-a retras din lumina reflectoarelor după apogeul pe care l-a atins în anii 2000. Acum, Bianca Neagu este o femeie în toată regula, are 29 de ani și are un brand de accesorii făcute manual.
Fetița cu codițe care a impresionat publicul din România s-a schimbat, devenind o femeie matură și de succes
În 2023, frumoasa actriță s-a căsătorit cu alesul inimii ei. Evenimentul a fost organizat în mare secret, departe de ochii curioșilor.
”Daaa, m-am căsătorit! Vă mulțumesc pentru urări”, a declarat Bianca Neagu pentru Click!
În urmă cu mai mulți ani, Bianca Neagru spunea că nu a renunțat la actorie. „A trecut foarte mult timp de la Numai iubirea. Mă ocup cu mai multe lucruri, termin masterul pe logopedie. Nu am renunţat la actorie, este o pasiune a mea şi aş vrea să rămână aşa, să facă parte mereu din mine.
Dar am vrut să merg şi pe partea asta de logopedie. Îmi plac foarte mult copiii, îmi place să lucrez cu ei pentru că avem o chimie aparte. Îmi doresc şi eu copii, însă momentan sunt tânără, oamenii nu-mi dau vârsta pe care o am. De șase ani şi jumătate am o relaţie cu Alin Croitoru, el fiind artist vizual.”
Sursa: Tabu.RO