Tabu
PEOPLE

Laura Cosoi a amenajat camera fetițelor. Arată uimitor! FOTO

Chiar dacă abia a născut vedeta, această și soțul ei au pregătit camera micuței Vera înainte de a se veni pe lume. Laura Cosoi le-a arătat prietenilor ei virtuali deja cum arată camera amenajată nou nascutei unde va sta si Rita, surioara ei, pe site ul ei care îi poartă numele.

camera feleor laurei cosoi
camera feleor laurei cosoi

“Sunt convinsă că pentru mulți dintre noi camera copilăriei are o valoare emoțională specială. E primul loc despre care simțim că ne aparține, micul nostru univers prietenos și vesel. Din această cauză, dar nu numai, ne-am dorit ca Rita să aibă o cameră potrivită cu personalitatea și spiritul ei independent. Și, în sfârșit, am terminat cu renovarea. Am spus la revedere camerei de bebeluș, pe care am transformat-o într-una de…SURIOARA MARE. De fapt, chiar înainte să se nască Rita, ne gândeam că imediat ce ajungem cu ea de la maternitate o instalăm în camera ei. Dar socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.

camera cosoi
camera cosoi

Pentru că am alăptat-o, mi-era greu să fac naveta toată noaptea, așa că primele 3 luni a stat în pătuț, în dormitorul nostru. Apoi am mutat pătuțul în camera ei de bebeluș, până de curând, când ni s-a părut că e timpul să adaptăm decorul potrivit etapei din viața ei. Mi-am dorit un loc vesel, dar nu neapărat copilăresc, ci unul care să reflecte lucrurile care îi plac, vacanțele în care se simte atât de bine, apropierea de natură, esențială pentru noi. Și până la urmă, am găsit ideea, care odată pusă în practică, reflectă exact modul cum am gândit. Am vrut o cameră care să inspire ideea de libertate, călătorie și natură, un spațiu luminos, cald și feminin, unde există lucruri care te duc cu gândul la departe, dar și la foarte aproape, în zonele cele mai intime și duioase ale ființei noastre.

laura cosoi camera fetite
laura cosoi camera fetite

Mai concret, vreau să spun că, dacă patul-baldachin amintește de vacanța de anul trecut în Bali – una dintre cele mai frumoase din viața mea – într-un colț al camerei se află o căsuță tradițională românească, din lemn natural, care cromatic se încadrează perfect în peisaj și care ne amintește de locuri dragi de la noi din țară. Iar lângă ușă se află un mic scăunel de copii, care a străbătut generații până să ajungă în camera fetelor mele. Dar asupra poveștii lui voi reveni. Mi-am mai dorit ca în camera Ritei să existe și un loc al surioarei ei.

laura cosoi imagine camera
laura cosoi imagine camera

Sunt două fetițe, apropiate de vârsta și, chiar dacă cea mică va fi bebe și nu pot să o las acolo continuu, îmi doresc ca Rita să fie conștientă mereu de prezența ei. Poate nu va dormi acolo pentru început, dar uneori, când se va mai juca Rita în cameră, vreau să stea și surioara mai mică acolo, să aibă locul ei”, a scris Laura Cosoi pe site-ul ei www,lauracosoi.ro și acolo veți găsi si alte imagini din camera celor două surori.

ARTICOLE SIMILARE

Woody Allen, despre documentarul HBO: „O poveste nemiloasă înţesată cu minciuni”

Andreea Damian

Cum arată acum cei mai frumoși bărbați din lume! Timpul nu i-a iertat

Andreea Damian

Rita Ora a pus ochii pe fiul Victoriei Beckham. Designerul și-a ieșit din minți

Andreea Damian

Laura Cosoi, graviduță senzuală într-o rochie de 50 de lei

Andreea Damian

Divorț ȘOC în lumea mondenă. Andrei Aradits s-a despărțit de soția sa după 17 ani de căsnicie

Andreea Damian

Raluca Bădulescu, primele declarații după ce a fost prinsă „sedată” la volan

Andreea Damian

Scrie un comentariu