Tabu
BEAUTYSlider

Cum îți pregătești tenul pentru primăvară. Tot ce trebuie să știi despre peeling

Primăvara este anotimpul perfect pentru peeling-uri. Acest tratament non-invaziv este utilizat pentru îmbunătățirea aspectului pielii. Și cum mai e puțin și ieșim din iarnă, trebuie să afli din timp beneficiile, modul corect de efectuare, dar și contraindicațiile peeling-ului chimic.

Peeling-ul este o procedură puțin dureroasă, care nu necesită anestezie locală. Rezultatul constă într-o piele cu un aspect sănătos, luminos și tânăr, efectul durând aproximativ 6 luni – 1 an de zile. De obicei, se recomandă o cură de 4 proceduri, frecvența peelingului fiind de o dată pe săptămână, o serie de peelinguri repetate la un interval de timp relativ scurt au un efect mai bun decât un peeling profund care necesită o perioadă lungă de recuperare, iar pentru rezultate superioare se recomandă asocierea cu microneedling-ul medical.
Beneficii:

  • stimularea dermo-epidermică;
  • îmbunătățește textura pielii, reducând ridurile fine;
  • uniformizează culoarea pielii, reducând petele hiperpigmentare, pistruii;
  • ameliorează cicatricile provocate de acnee și acneea;
  • reduce porii;
  • reglează secreția de sebum.

Indicații:

  • Fotoîmbătrânire și cronoîmbătrânirea pielii;
  • Pielea lipsită de strălucire, afectată de fumat;
  • Riduri, linii fine;
  • Acnee;
  • Cicatrici post-acnee, post-varicelă;
  • Pori dilatați;
  • Hiperpigmentari (melisma, chloasma, hiperpigmentari post inflamatorii);
  • Efelide (pistrui);
  • Lentigo;
  • Keratoze.

Mod de efectuare:

  •  Se curață pielea cu ajutorul unei soluții/spume speciale de curățare, care nu conține alcool sau acetonă;
  • Cu ajutorul unor aplicatoare de bumbac, soluția de peeling este aplicată pe față cu mișcări circulare, omogen și constant;
  • După aplicarea primul strat de soluție, se usucă bine pielea și se analizează atent rezultatul (se urmărește apariția frosting-ului (coagularea proteinelor dermice) = norișorii de albire a pielii, care arată profunzimea peelingului la nivelul straturilor pielii);
  • Dacă nu se obține efectul dorit după prima aplicare, se mai aplică un strat de substanță până la obținerea efectului dorit;
  • La final, se aplică o mască post-peel;
  • Pot apărea un eritem discret și înțepături în zona tratată care dispar într-o oră.

Precauții post-peeling:

  • Mască post-peel trebuie să rămână pe față nu mai puțin de 8 ore;
  • În cazul unei pieli uscate, descuamarea începe din a 3 a zi (în cazul primului tratatment, descuamarea va începe puțin mai târziu) și durează 1 săptămână. Intensitatea descuamării depinde de profunzimea peelingului efectuat;
  • Nu este voie să se rupă crustele sau să se scarpine zona tratată, acestea se vor elimina treptat odata cu regenerarea pielii;
  • Este obligatoriu de folosit crema cu protecție solară 50+, reaplicată la fiecare 4 ore, cel puțin 1 lună de zile după efectuarea peelingului;
  • Dacă după aplicarea oricărei creme se percepe o senzație de căldură, nu se recomandă aplicarea cremei câteva zile.

Contraindicații:

  • Nu se aplică soluția de peeling pe suprafață afectată sau infectată, după dermoroller sau dermoabraziune;
  • Când sunteți însărcinată sau alăptați;
  • Când sunteți sub tratament cu chimioterapie;
  • Dacă sunteți sub tratament Roaccutane/retinoizi;
  • Dacă prezentați infecții active cu virus herpetic, bacterii, ciuperci, dermatoze (psoriasis, vitiligo, lichen, etc);
  • Pielea închisă la culoare poate prezenta o contraindicație în anumite situații, medicul dermatolog va decide dacă este cazul să efectueze peelingul sau nu.

ARTICOLE SIMILARE

Un model marchează Ziua Mondială a Sindromului Down 2018 cu un pictorial inedit

Andreea Damian

Oana Roman, prima fotografie la piscină, după ce a slăbit spectaculos. Cum a fost surprinsă vedeta

Andreea Damian

Pastila care înlătură efectele adverse ale contraceptivelor

O nouă dramă pentru surorile Ramona și Monica Gabor

Tabu Tabu

Inovație: Aqualia Thermal UV

realitatea

Ariana Grande, prințesa de pe covorul roșu la Premiile Grammy 2020

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu