Tabu
LIFESTYLE

Cum să îți ceri iertare atunci când ai greșit

Este o adevărată artă să știi să-ți ceri iertare. Mai ales dacă ești orgolioasă. Mi s-a întâmplat de curând să rănesc două prietene foarte bune și pe moment să nu-mi dau seama cât de deviant a fost comportamentul meu. După ce am realizat cât de grav a fost, mi-am cerut scuze, și mi-a fost foarte ușor să fac asta, pentru că mi-am recunoscut vina.

Tot secretul este să conștientizezi atunci când rănești pe cineva, și să-ți recunoști vina. Åži asta nu pentru că se spune că ,,greșeala recunoscută e pe jumătate iertată’’, ci pentru că o să te simți mult mai bine atunci când recunoști că ai greșit. Cel mai greu este cu persoanele care, deși realizează că au făcut rău altora, au tendința de a se disculpa, sau, mult mai grav, de a arunca vina asupra celeilalte persoane sau a minimaliza greșeala făcută.
Nu sunt psiholog, scriu din propria-mi experiență și/sau a prietenilor mei.

Da, nu e ușor să-ți ceri iertare, și depinde foarte mult de maniera în care o faci, dar, înainte de a-ți lua inima-n dinți pentru ,,mea culpa’’, gândește-te bine, fii sinceră, doar tu cu tine, și analizează tot ce ai făcut sau ai spus și pune-te în situația persoanei pe care ai rănit-o. Atunci îți va fi mult mai ușor să spui cuvintele magice, chiar și dacă ești cea mai orgolioasă și mai mândră Divă din acest univers. Mai gândește-te că nimeni nu e perfect, cu toții greșim, dar contează foarte mult să recunoaștem asta.

Nu lăsa timpul să treacă. Am auzit că există persoane care nu mai vorbesc multă vreme cu cei față de care au greșit – din jenă, sau pentru că nu știu cum să își ceară iertare, sau consideră că, dacă lasă timpul să treacă, vina se va diminua. Fals! Cu cât rezolvi mai repede neînțelegerea și spui ,,cuvintele magice’’, cu atât va fi mult mai bine. De ce să stai să te perpelești, să nu-ți mai iasă nimic pentru că te macină dorința de a rezolva o problemă? ,,Îmi pare rău’’, ,,îmi cer scuze’’, urmate de explicațiile de rigoare, sunt foarte simplu de pronunțat și vei simți o mare ușurare.

Nu-ți fie teamă de reacția persoanei față de care ai greșit. Dacă vei primi un refuz, sau o ,,amânare’’ a iertării, nu înseamnă că cel sau cea față de care ai greșit nu se gândește sau nu îi pasă sau nu vrea să treacă peste întâmplarea respectivă. Până la urmă, tu ești cea care a greșit, și trebuie să aștepți ,,cuminte’’ verdictul. Poate că sună bine în teorie, dar crede-mă că și practica e constructivă, am simțit-o pe pielea mea! Succes!

ARTICOLE SIMILARE

Light si Bio – noile sortimente de lapte condensat Maresi

Andi Moisescu a facut-o sa planga pe Andreea Raicu: “Ajunsesem sa-l urasc!“

Plasticul occidental otrăvește mâncarea din Indonezia și pe oamenii care o consumă

realitatea

OLED, cea mai chic sursă de energie

realitatea

A fost CONCEDIATĂ, dar a dat în JUDECATĂ Pro TV

“Doamna MUSTATA”? Ciudata relatie a ANDREEI BALAN cu KEO – dezvaluiri din familia cantaretei

10 comentarii

Scrie un comentariu