Tabu
LIFESTYLE

Cum să îți organizezi timpul

Dacă te trezești într-o dimineață că ai ratat o întâlnire importantă pentru că ai uitat să ți-o programezi în agendă sau mai rău, știai de eveniment dar ai uitat să pui ceasul să sune la timp, atunci ,,Huston, you have a problem’’! Mi s-a întâmplat și mie, și tocmai de aceea am luat câteva măsuri simple pentru a-mi organiza timpul astfel încât să mă simt ca într-un weekend prelungit toată săptămâna ! Da, se poate !

– Pregătește-ți agenda din timp. Dacă stabilești o întâlnire, noteaz-o imediat, astfel încât să știi că nu mai faci nimic la ora respectivă.
– Dacă se ivește ceva neprevăzut, sună și contramandează imediat întâlnirea, se întâmplă să faci alte lucruri, să amâni și să uiți (tot experiența m-a învățat asta)
– Lasă-ți loc în agendă pentru activități neprevăzute ; dacă te sună o prietenă care are să-ți comunice ceva urgent (și nu la telefon), musai trebuie să te vezi cu ea, nu amâna, prietenii sunt foarte importanți !
– Încearcă să nu-ți stabilești mai mult de 3 întâlniri pe zi, este și așa destul de obositor și apoi mai sunt multe de rezolvat intr-o zi, și nu mai poți să te concentrezi la maximum.
– Nu face rabat de la activitățile zilnice – masa de prânz, mersul la sala de sport sau vreun curs (dacă amâni o dată, va deveni o obișnuință)
– Nu lăsa activitățile de serviciu pentru weekend. Se poate întâmpla să-ți iei de lucru acasă, dar încearcă să faci asta cât mai rar. Agenda ta de sâmbătă-duminică trebuie să fie plină de întâlniri cu prietenii, ieșiri la mare/munte/Paris/Berlin/Amsterdam/Londra cu iubitul sau mers la concursuri de frumusețe cu câinele sau pisica sau calul din dotare.
– Încearcă să mergi la cosmetica/masaj/coafor în timpul săptămânii, din nou, weekendul este pentru răsfăț maxim, iar activitățile de mai sus, chiar dacă plăcute, sunt trecute la categoria NECESARE. Aș menționa aici și shoppingul, un fel de brunch aproape zilnic, niciodată sațios însă.

Dacă ți se pare greu, cumpără-ți o agendă chic – la buticul Colour de pe Str General Berthelot și la Cărturești am găsit cele mai frumoase organizere din București ! – și atunci o să ai mai mult avânt ca să-ți organizezi timpul. Vei vedea cât de frumos se vor așeza întâlnirile tale scorțoase sub date-urile de seară sau cafelele și filmele și vizitele la muzeu cu prietenii. Iar la finalul anului vei vrea chiar să faci un colaj cu filele agendei tale pline de amintiri fabuloase ! Poți începe de mâine sau…de la 1 ianuarie 2010 !

ARTICOLE SIMILARE

Astmul nu este o piedică a maternității

realitatea

Succesul – De la calatorie la destinatie, conceptul prins intre material si spiritual

realitatea

S-a deschis cea mai modernă maternitate privată din România

realitatea

Aceste clişee ne dor (21): “Familia dezorganizată”

Reteta de vara – Frigarui vegetariene

realitatea

TANIA BUDI – noapte fierbinte cu GIOVANNI BECALI

Scrie un comentariu