Tabu
LIFESTYLE

Cum să îți planifici vacanța de iarnă

E deja octombrie și parcă nici nu-ți vine să crezi că în două luni vin sărbătorile și odată cu ele, și vacanța. Dacă vrei să nu te trezești cu o săptămână înainte de Crăciun fără cadouri pentru prieteni, brad și cu perspectiva unui weekend într-o pensiune de o stea dintr-o stațiune montană carpatină la prețul unei insule din Pacific, ei bine, trebuie să te gândești de pe acum ce vei face.
Ai mai multe opțiuni, depinde ce-ți dorești.

O vacanță la ski, în stilul clasic – cu grupul de prieteni familiști + copii mici care vor merge la cursuri, certo. Atunci știi sigur că veți alege stațiunile din Austria, unde sunt pârtii de la cele mai simple, la cele negre + distracții pentru ,,familiști’’. Tenul tău își va reveni miraculos, pentru că se va da stingerea foarte devreme.
Sau o vacanță ,,freestyle’’ cu grupul tău de snowboaderi și schiori, tot în Austria sau Franța.
Pentru fashionista din tine, musai Franța sau Elveția. Pârtii line, impecabile, te vei simți precum Audrey Hepburn în Charade, pentru că în mod cert că nu vei rata nicio cafenea chic din stațiune și te vei bronza pe un chais longue în vârful muntelui.

Dacă vrei soare și mare în miez de iarnă, vei opta pentru acele destinații în care vei sărbători Crăciunul și revelionul pe plajă, cu un cocktail sorbit direct dintr-o nucă de cocos.

Mai ai opțiunea unei vacanțe acasă, înconjurată de câinii și pisicile tale, de cărțile cumpărate special pentru serile lungi de iarnă ; ai un raft întreg de DVD-uri de vizionat ; și un brad de împodobit, alături de cele mai dragi persoane din viața ta ; o vacanță în care te vei odihni și vei avea timp să-ți faci lista dorințelor pentru anul următor, pe care fiecare dintre noi îl așteaptă cu multă curiozitate, asemănătoare cu cea a lui Forrest Gump în fața cutiei cu bomboane de ciocolată.

Nu uita :
–    să cauți pe internet potențiale destinații de vacanță și să ceri deja oferte.
–    Să-ți faci asigurare de sănătate – mai ales dacă ești o mare schioare, un fel de regină a pârtiilor negre
–    Să-ți cumperi o rochie fabuloasă pentru noaptea de revelion, pe care să o porți chiar dacă îți vei petrece noaptea de 31 decembrie în cea mai modestă cabană din Carpați !
–    Să strecori în bagaje felicitări, nuci și sorcove colorate pentru prietenii care te vor însoți în vacanță, și un joc de societate, Scrabble e foarte chic.
–    Evident, nu uita să bei șampanie scumpă din cupele preferate, aduse în bagaje de acasă. Pentru un an fabulos !

Bon voyage ! 
 

ARTICOLE SIMILARE

BB3

realitatea

INCREDIBIL: Valentina Pelinel si-a inselat sotul cu Cristi Borcea!?? DIVORTEAZA AMANDOI!??

Bacteria care se hrăneşte doar cu dioxid de carbon ar putea ajuta la combaterea schimbărilor climatice

Andreea Damian

Alain Delon se însoară la 77 de ani?

Modul Cărturești | Future Design with Drag and Drop

Ciocîrlan

Partenerii de business, zilele de nastere si cele mai inspirate cadouri. Afla unde le poti gasi..

realitatea

Scrie un comentariu