Tabu
PEOPLE

Cum se implică Selly în sistemul educațional din România

Andrei Șelaru (19 ani) cunoscut drept solist, actor și vloggerul Selly a trimis zilele acestea astăzi o scrisoare către Ministerul Educației și Cercetării, doamnei ministru Monica Cristina Anisie, pentru a prezenta propunerile sale legate de sistemul educațional din România și măsurile care consideră că trebuie luate urgent. Așa cum a promis, Selly a decis să se implice activ în îmbunătățirea programei școlare, astfel încât rezultatele elevilor să crească, la fel și nivelul lor de cunoaștere și adaptare la societatea actuală.

“Cu toții știm că la baza dezvoltării unui popor și a evoluției acestuia din punct de vedere economic și social stau educația și investiția în copii și tineri. De aceea, consider că sunt lucruri în sistemul de educație din România care pot fi îmbunătățite, actualizate la nivelul vremurilor pe care le trăim și care ar face școala mai atractivă, dar și mai eficientă”, spune Selly în scrisoarea trimisă astăzi. Cele patru puncte din scrisoare fac referire la următoarele aspecte:

1. Timpul petrecut de elevi la școală – reducerea timpului petrecut la școală și meditații, dar și reducerea temelor pentru acasă, astfel încât copiii să se poată concentra mai mult pe domeniile în care excelează și să se poată dezvolta în direcțiile respective.

2. Profesorii și modul de predare – propunerea predării active la clasă, cu implicarea ele-vilor, prin dezbateri, încurajarea opiniilor copiilor. De asemenea, elevii ar trebui să-și poată nota și ei profesorii, pentru a avea o viziune mai clară a percepției acestora asupra materiei predate și a modului de predare.

3. Programa școlară – renunțarea la unele materii și suplimentarea sau punerea unui ac-cent mai mare pe materii cum ar fi economia, educația civică și anatomia, care ar putea avea un impact mult mai mare asupra elevilor și după încheierea studiilor.

4. Digitalizarea educației – materialele didactice vechi înlocuite cu materiale digitale și echiparea școlilor cu suport tehnologic actual.
“Îmi doresc să trăiesc într-o țară în care generațiilor viitoare de elevi să le facă plăcere să meargă la școală, să fie pasionați de ceea ce studiază, materia să fie conformă cu realitățile pe care le trăim, să se simtă liberi să exploreze, să încerce, să se dezvolte, coordonați de profesori care să le insufle să fie creativi, deschiși dialogului, lucrului în echipă. Am convin-gerea că mesajul meu va fi perceput drept constructiv și sper să schimbăm împreună viitorul României”, mai spune Selly.

ARTICOLE SIMILARE

Fiica cea mare a cuplului Dragoș Bucur și Dana, ex HI-Q face bani la 13 ani

Tabu Tabu

Quentin Tarantino și Uma Thurman au îngropat securea războiului după 15 ani

Andreea Damian

Ce mesaj a primit de la partener Oana Zăvoranu la aniversare

Tabu Tabu

Ce este chimioterapia preventivă, tratamentul urmat de Kate Middleton

Tabu Tabu

Hugh Jackman și soția sa, 22 de ani de mariaj. Care e secretul lor?

Andreea Damian

Dorian Popa se laudă cu notele de la BAC după ce a fost prins drogat la volan

Andreea Damian

Scrie un comentariu