Survivor România 2025 a început la PRO TV pe 3 februarie, iar publicul larg a aflat încă din prima ediție care sunt cele două triburi, după ce Daniel Pavel i-a împărțit pe concurenți în două echipe.
Show-ul de la PRO TV nu mai are Războinici și Faimoși, așa cum lumea se obișnuise în ultima perioadă. Concurenții, pe care Domnul Dan i-a numit „Pirați”, au fost împărțiți în două echipe, pe două insule diferite, și au început și priemele jocuri între triburi.
La scurt timp după ce au ajuns în jungla din Republica Dominicană, cei 20 de concurenți au fost informați de prezentatorul Daniel Pavel că băieții vor fi trimiși pe o insulă, în timp ce fetele vor fi trimise pe o altă insulă. Iar cele două triburi sunt Tribul Titanilor (băieții) și Tribul Zeițelor (fetele).
În acest nou sezon, concurenții nu doar că vor lupta pentru supraviețuire, dar își vor explora limitele fizice și emoționale, dezvăluind caractere puternice și povești impresionante.
Cei 20 de concurenți sunt: Mario Longa, Dorian Afro, Adi Coșeru, Bitză, Cristian Marinescu, Sebastian Coțofană, Darius Măcinic, Alex Furman, Uwe dai Măcinic, Vasile Petrovschi, Adina Gache, Alexia Preda, Diana Ursu, Diandra Moga, Ema Kovacs, Francesca Chebuțiu, Ina Shan, Larisa Popa, Roxana Chiperi și Silvia Gherasim.
Sezonul a debutat cu cei 20 de concurenți, aflăți pe o barcă de pirați, gata de a dovedi că își merită locul în competiție, aceștia vor sări în apă și vor înota, cu toate forțele, până la mal. Efortul fizic intens și presiunea de a evita pericolul iminent fac din această primă probă un adevărat spectacol.
Sursa: Tabu.RO