Tabu
PEOPLE

Dana Rogoz și-a botezat fetița departe de București

Actrița a botezat-o sâmbătă, 29 august, pe fetița ei în vârstă de trei luni și câteva zile, Lia Elena, iar petrecerea a fost una magică. Dana Rogoz și Radu Dragomir au ales un decor superb cu căsuțe de lemn, flori de câmp și au avut în apropiere și un lan de porumb, toate departe de București. Cuplul și-a dorit să aibă alături prieteni dragi cu care a lucrat în aceeași instituție ani de zile și cu care a rămas în relații foarte bune. Printre invitații de la petrecere s-au numărat cuplul format din Adela Popescu și Radu Vâlcan, dar nici Andreea Esca, deși evenimentul a picat chiar în ziua în care a împlinit 48 de ani.

familia danei rogoz
familia danei rogoz

Fiind o zi calduroasă, vedetele s-au îmbrăcat lejer, cu mult alb și nu au uitat nici pălăriile din paie sau sandalele. S-ar părea că familia Danei Rogoz a ales un loc afară, la iarbă verde pentru a respecta regulile pandemiei, iar toată lumea s-a conformat, chiar dacă a fost în afară Bucureștiului. Actrița din “La Bloc” și-a făcut și câteva fotografii cu cea mică pentru a rămâne în amintire.

ARTICOLE SIMILARE

Ilona Brezoianu, declarații surprinzătoare despre statul de mamă: „Nu cred în băbismele astea”

Andreea Damian

Erika Isac lansează o nouă melodie și transmite tinerilor să iasă la vot

Andreea Damian

Florin Dumitrescu a luat carnetul de conducere la 33 de ani. Ce mesaj i-a lăsat Marian Godină

Andreea Damian

Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Marius Lăcătuș

Tabu Tabu

Andreea Berecleanu și Eva Zaharescu, fiica ei, modele pentru o zi

Tabu Tabu

Robert de Niro, despăgubiri de 6 milioane de dolari

Andreea Damian

Scrie un comentariu