Home > Agenda > Daniel Day-Lewis părăseşte Hollywood-ul după 30 de ani

Daniel Day-Lewis părăseşte Hollywood-ul după 30 de ani

E oficial, după mai bine de 30 de ani în industria filmului, Daniel Day-Lewis, câştigător a trei premii Oscar, a decis să încheie acest capitol din viaţa sa şi să părăsească Hollywood-ul.

Reprezentanţii actorului au anunţat că ultimul film al actorului este “Firul Fantomă”– regia lui Paul Thomas Anderson. Tot ei au spus că decizia lui Day-Lewis este una personal şi că nu se vor mai face alte comentarii pe tema aceasta. Totuşi, într-un interviu mai vechi realizat de BBC, actorul mărturisea că rolurile pentru care a fost lăudat pe parcursul timpului l-au epuizat şi transformat fiecare-n parte. “Pentru rolurile mele trebuie să creez o anumită ambianţă. Trebuie să găsesc felul potrivit de linişte sau de lumină sau de zgomot. Orice este necesar – şi este de fiecare data necesar altceva. Ştiu că sună uşor exagerat şi poate puţin ridicol dar să-ţi găseşti propriul ritm este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poţi descoperi despre tine însuţi… Nu aş putea să joc altfel decât în ritmul meu”

Actorul a mai recunoscut că munca sa îl izolează uneori, el nevorbind cu ceilalţi colegi de pe platoul de filmare. Şi apoi, de ani de zile, Day-Lewis tot spune că va renunţa. Nu doar din cauza faptului că îşi consideră munca istovitoare ci pentru că de fiecare dată când termină de jucat un rol, trebuie să se lupte să iasă din rolul respectiv. După ce a terminat de filmat “Bandele din New York” – pentru care a învăţat să tranşeze animale ca un măcelar adevărat, a învăţat cum să arunce cu cuţite şi a ascultat Eminem pe repeat pentru a-şi păstra un nivel de agresivitate constant, Day- Lewis a rămas blocat în rol luni întregi deşi filmările se încheiaseră şi s-a simţit un străin când a participat la premieră. Şi acesta este doar un exemplu.

Ultimul film în care se pare că îl mai putem vedea, “Firul Fantomă” este nominalizat la şase secţiuni Oscar 2018, inclusiv pentru cel mai bun film.

Articole asemanatoare
Celebrităţi care au renunţat la cariera de la Hollywood pentru o viață normală
Vedete de la Hollywood care seamănă ca două picături de apă
După 8 ani vom vedea în sfârșit filmul Bohemian Rhapsody despre Freddie Mercury
Hotel Transylvania 3: Vacanța de vară este pe primul loc în top debut Box Office

Loading...

Daniel Day-Lewis părăseşte Hollywood-ul după 30 de ani

by Dora Constantinovici   1 min
1