Pentru că într-o țară în care caracterele oamenilor s-au diluat, principiile sunt vândute la tarabă în piață pe un pumn de bani, reprezentanții partidelor alese să guverneze într-un an de criză nu își pot opri rânjetul de bucuria ciolanului nici la televizor, ca și cum or să aibă cel mai ușor mandat din viața lor, într-o țară în care dacă depășești pe cineva cu mașina dispare orice preocupare de ce i se întâmplă celuilalt din spatele tău.
Într-o țară în care să fii nesimțit este egal cu să fii puternic, într-o țară în care să sari etape pe plan profesional este la fel de natural ca mersul biped, într-o țară în care să pretinzi că ești mai mult decât ești este la fel de comun ca respirația, într-o țară în care ipocrizia a fost încoronată în locul diplomației, într-o țară în care a face ce nu se spune și a spune ce nu o să facem niciodată sunt în prime-time în fiecare seară.
Într-o țară în care orice concurs profesional este o altă cale a organizatorilor de a manipula, într-o țară în care speranța unei mișcări populare spontane și sincere stă în revolta șoferilor împotriva taxei de poluare, într-o țară în care a face bine este atât de ușor și a face rău este atât de natural, într-o țară în care vorba „merge ș’așa” poate fi liniștit un vers din imnul național, într-o țară în care ieșirea pe la granița de la Nădlac încă îți dă aceeași senzație de lagăr comunist vs Occident.
Într-o țară în care actele de moștenire sunt lucrări de diplomă ale funcționarilor publici, într-o țară în care după 17 ani de abuz parlamentar, în continuare se votează același lucru, într-o țară în care majoritatea oamenilor inteligenți nu se mai pot uita la TV, într-o țară în care, deși atât de frumoasă natural, turismul e lamentabil, ca să nu zic penibil, într-o țară în care nici nu merită deschis subiectul autostrăzii, singurul sentiment care a mai rămas, de care ne mai putem agăța este dragostea.