Tabu
LIFESTYLEPEOPLESlider

De ce prințesa Diana purta două ceasuri la mână

Prințesa Diana a știut întotdeauna să transmită un mesaj puternic prin gesturi simple și a fost cunoscută pentru bunătatea ei. De exemplu, „Regina Inimilor” refuza să poarte mănuși în timp ce se afla la un eveniment oficial, ca să fie mai aproape de oameni și să le arate afecțiune.

Odată a fost surprinsă purtând 2 ceasuri la încheietura mâinii și acest lucru nu a fost o coincidență. Dianei îi plăcea să-și exprime sentimentele față de oamenii pe care îi iubea, iar acest gest era pentru cineva special. Experții în limbajul corpului au aflat mesajul ascuns din spatele acestei alegeri.

Această fotografie a prințesei Diana a fost realizată în 1981, la scurt timp după ce ea și prințul Charles s-au logodit. Fotografii a surprins-o urmărindu-și logodnicul jucând polo la Guards Polo Club din Windsor. Totul părea destul de obișnuit, cu excepția unui detaliu mic și destul de extravagant: Diana avea 2 ceasuri la încheietura mâinii.

Ulterior s-a aflat că ceasul cu o curea aurie îi aparținea Dianei, iar cel cu o curea din piele maro îi aparținea lui Charles. Diana a dezvăluit la un moment dat că purta ceasul logodnicului ca un omagiu adus lui dar și pentru a-i purta noroc. Din păcate, căsătoria prințesei Diana și a prințului Charles nu a fost menită să dureze, dar acest gest dulce ilustrează că cel puțin la început, relația lor era încununată de dragoste.

Nu a fost singura dată când Diana și-a arătat dragostea pentru Charles printr-un gest. Lady Di a refuzat să poarte tiara care i-a fost împrumutată de regină în ziua nunții. În schimb, a ales-o pe cea care a fost în familia ei de mai mulți ani. Prin acest gest, Diana a arătat că a decis să rămână fidelă tradițiilor familiei sale, deoarece multe femei, inclusiv sora ei, s-au căsătorit purtând această tiară.

ARTICOLE SIMILARE

SIMONA BALANESCU – meniul de la nunta de duminica

Murmur Loungewear: noua colecție semnată de Andreea Bădală

Andreea Damian

Proiectul „DIMITRIE CANTEMIR – Romanian sound of the Orient” la Opera Națională București

Tabu Tabu

Mihaela Radulescu se lauda cu un stil de viata sanatos, dar uite ce face

Kirsten Dunst susține că e ignorată de Hollywood: „M-am gândit că poate că nu sunt o actriță bună”

realitatea

Încă o despărţire surpriză în showbiz! Erau împreună de 9 ani și toată lumea îi considera cuplul perfect

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu