Tabu
PEOPLESlider

De ce s-a întors Laura Cosoi la muncă după 9 zile de la nașterea celui de-al patrulea copil

Laura Cosoi a dezvăluit motivul pentru care s-a întors la muncă după doar 9 zile de la nașterea celui de-al patrulea copil. 

Actrița a revenit pe 6 august pe platoul de filmare al emisiunii mondene „Vacanță de vedetă”, pe care o prezintă la Antena Stars de la începutul acestui an. Cu doar câteva zile înainte, pe 28 iulie, Laura a născut natural a patra fetiță, căreia i-a pus numele Aida.

Laura nu a revenit permanent la muncă, ci a înregistrat câteva ediții în avans, pentru că urmează să plece într-o vacanță cu familia. Tot în această perioadă, Laura se va ocupa și de organizarea botezului Aidei.

„Va fi la finalul lunii. Trebuie să mă organizez și cu acest eveniment foarte important din viața noastră. În mod normal, evident că nu m-aș fi întors atât de repede la filmări dacă aș fi avut de ales, însă trebuia să am acest avans ca să pot pleca. Nu fac din asta o bravură. Nu mi se pare ceva extraordinar, dar recunosc că, deja fiind la a patra naștere, lucrurile stau un pic diferit”, a spus Laura Cosoi, la Instagram Story.

Actrița a precizat și că își cunoaște foarte bine organismul și știa că își va reveni foarte repede și după această naștere. În plus, filmările, cu tot cu drum și pregătiri, durează între două ore și jumătate și trei ore, timpul maxim pe care îl poate petrece departe de Aida. „Există o sincronizare perfectă între mine și Aida. Repet, am ceva experiență și se pare că ne descurcăm destul de bine”, a completat.

Laura recunoaște că există destul de multă agitație în viața ei în prezent. Principalul său sprijin este soțul ei, Cosmin Curticăpean, deși și el lucrează. Totodată, familia primește ajutor și la curățenie.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Cum arată Bianca Drăgușanu după o nouă operație estetică

Andreea Damian

Valentina Pelinel, vacanță de vis cu copiii în Miami 

Andreea Damian

Bulinele polka – imprimeul care nu se va demoda niciodată

Andreea Damian

Chef Sorin Bontea prezintă rețeta sa de pulpă de miel la cuptor pentru masa de Paște

Andreea Damian

Cele mai bune filme pe care le poti vedea la TV saptamana aceasta (22-27 Septembrie)

realitatea

Ana Baniciu și Cătălin Cazacu, vacanță exotică în Dubai

Tabu Tabu

Scrie un comentariu