Home > Lifestyle > Stiri > De la teatru la film: Darie, Mălăele, Purcărete și Visarion

De la teatru la film: Darie, Mălăele, Purcărete și Visarion

Horațiu Mălăele-O nuntă mută ca o pantomimă


Inițial a vrut să facă Arte Plastice, dar când a venit în capitală să dea exa-men a văzut câteva spectacole la Teatrul Bulandra. Ceva s-a întâmplat atunci cu puștiul de 18 ani pentru că s-a hotărât brusc să se facă actor. Astăzi e mai mult decât ocupat: actor de teatru și de film, regizor de teatru, grafician și, mai nou, regizor de film. „Vreau să dialoghez în continuare cu publicul, asta e ceea ce mă interesează.” Comparat cu ceilalți trei regizori de teatru care intră în lumea filmului, Mălăele poate să spună că e cu un pas înainte. La propriu. În cazul filmului său se poate vorbi exact de numele din distribuție și de echipa tehnică, și-a terminat filmările, a văzut cum este să fii regizor de film. Când ne-am întâlnit era la etapa montajului și doar partidele de tenis pe care le iubește așa de tare mai puteau să-l scoată din studio. Sau câte un interviu.


Pe platouri


„Mi-a lipsit Visarion la filmare, e un mare teoretician al filmului. Dar n-am mai avut buget”, mi-a spus în scurta noastră întâlnire când i-am povestit că Alexa Visarion ar fi fost gata să fie și figurant în filmul său doar ca să-i fie alături. „Regia de film e infinit mai grea decât cea de teatru”, a adăugat Mălăele iar replica nu mai era una despre teorie, vorbea deja din experiență. Filmul cu care debutează ca regizor este o poveste pe care a auzit-o de la Octavian Cotescu pe vremea când acesta îi era profesor. Cum asta înseamnă ceva ani, se pare că și dorința lui Mălăele de a face film e una care i-a încolțit în suflet de multicel.


Actorii


Nunta mută este povestea unor tineri care sunt nevoiți să se căsătorească „pe muțește”, ca o pantomimă din cauza doliului național la moartea lui Stalin. Filmul beneficiază de o distribuție impresionantă, datorată nu doar bugetului susținut de producători (Castel Film și Agat Film et Cie – Franța), ci și de prietenia cu colegii de breaslă. Printre actorii de pe generic sunt Tamara Buciuceanu Botez, Victor Rebengiuc, Luminița Gheorghiu, Anca Sigartău. Tinerii însurăței sunt Alex Potoceanu (l-ați mai văzut în „Hârtia va fi albastră” și „4 luni, trei săptămâni și 2 zile”) și Meda Victor (studentă la actorie, cu un rol mic și în piesa „E doar sfârșitul lumii”, la Teatrul Odeon).


Lecții de la echipă


Filmările au fost în august, în călduri insuportabile, iar mâna dreaptă a lui Mălăele a fost directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, un nume pe care și-l mai doresc pe generic și alți regizori din „grupul celor 4”. Sunt câteva povești amuzante de la filmări, când Vivi Drăgan Vasile îi sugera împăciuitor lui Mălăele cum să le dea îndicații mai precise actorilor. „Să moară cineva”  ar fi spus Mălăele la o secvență, iar Vivi Drăgan ar fi adăugat „Nu, dom’le, spune-le să moara cutare. Că în cinema toți se simt cineva. Așa era și la Nicolaescu, le spunea «să moară unii» și toți fi-guranții erau la pământ. Åži era nevoit să revină și să zică «Nu, nu. Nu muriți toți, să mai trăiască cineva».”


Sediul Castel Films. Exterior. Zi


Horațiu Mălăele se pregătește să plece la un interviu la televiziune. E în fața mașinii noastre, e grăbit și schimbă câteva amabilități după scurta ședință foto din cabina de montaj.

C. Bazavan: Sunteți mulțumit de ce a ieșit la filmări?

H. Mălăele:  Åžtiți ce zicea Fellini? Dacă ne iese 60% din ceea ce ne dorim la un film, înseamnă că n-am muncit degeaba.

C. Bazavan: Åži dvs, cât v-a ieșit?

H. Mălăele (după o pauză, în care dă din cap): Cam 40. Dar suntem la început. E și bine, e și rău.

 


Silviu Purcărete-Poveștile unui prieten medic aduse pe ecran


Lui Silviu Purcărete nu-i plac întâlnirile cu jurnaliștii. Nu știu dacă e vorba doar despre experiențele triste cu unii jurnaliști („și de aici, și de dincolo”) sau mai este și dorința de a avea un produs finit pe care să-l controleze efectiv ca să poată să fie responsabil total pentru el. Are o asemenea motivație legată de debutul său cinematografic.


„Mă simt apropiat de obsesia lui Pintilie legată de film: aceea de avea un rezultat care să fie al lui și să-l stăpânească el, definitiv. Un spectacol de teatru îți scapă din mână. Cel puțin în ceea ce mă privește, eu de la premieră nu mai pot să-mi văd spectacolele. Văd un mic fragment, mă enervez și plec. De la un punct încolo, spectacolul de teatru devine independent de regizor. Ori filmul e un produs material. Ăla e, și e al tău. Te uiți la el sau nu te uiți; îl arăți la nepoți.” Își aprinde țigară după țigară, semn că nu se simte confortabil că s-a întâlnit cu noi, dar că ne face această plăcere dacă tot ne-a promis.


Despre film


„Filmul e bazat pe povestirile unui prieten, unui fost prieten pentru că a murit, medic într-un orașel pierdut în mijlocul țării, care de-a lungul timpului mi-a spus din istoriile tinereții lui. E un univers foarte poetic pentru că sunt povești pe jumătate adevărate, pe jumătate inventate.”


Când îl întreb dacă e un trend acum sau e pur și simplu o coincidență că mai mulți regizori de teatru vin către film, răspunde prompt: „Eu nu mă fac acum cineast. Eu vreau să fac filmul ĂSTA. Nu știu dacă o să mai fac și altele. Nu vreau să-mi schimb cariera, nu vreau să încep o nouă carieră în mod programat, vreau doar să fac ACEST film.” Ca și Ducu Darie, preferă să lase lucrurile încă neșlefuite când e vorba de filmul acesta (scenariu, distribuție) ca să rămână motivat pentru momentul când vor începe filmările anul viitor.


Actorii


Cum e recunoscut pentru tehnica sa specială, l-am întrebat ce ar lua din teatru ca să aducă la film. „N-am încotro. O să iau din teatru modul în care lucrez cu actorii. Pentru că altfel nu știu să procedez. Teatrul și filmul sunt domenii înrudite, nu e trecerea de la un fabricant la brânză la unul de rachete. Cum construiesc o piesă de teatru așa o să contruiesc și un film. Pentru Faust (n. red. spectacol care a avut premiera la Sibiu pe 20 septembrie) am lucrat trei săptămâni.”


Modestie


Prietenii spun despre Silviu Purcărete că e jovial, bonom și gurmand. Ba chiar că știe să gătească foarte bine. „Ultima dată am gătit aici, la Sibiu, un somn la grătar cu mirodenii”. Cei care i-au văzut piesele îl descriu „spectaculos” și se așteaptă la ceva similar și în debutul său cinematografic. Silviu Purcărete rămâne însă modest. „Așa zisa nemurire artistică este un mic moft. Ce înseamnă că un film rămâne?! Un film trăiește câțiva zeci de ani mai mult. Asta e tot. Ori dacă visăm să facem piramide care să dăinuiască peste veacuri, suntem ridicoli.”


Centrala Simerom. Pauză repetiții FAUST. Interior. Zi.


Silviu Purcărete se află la o masă plină de hârtii, în spate sunt două gradene albastre. În față – decoruri somptuoase: două scene, un traveling, ziare multe pe jos, picturi pe pereți. Discută cu echipa noastră.

C. Bumbuț: Aș vrea să facem pozele într-un context mai special. Am adus și recuzită.

S. Purcărete: Adică?

C. Bumbuț: O portavoce de regizor. Poate o țineți în mână.

S. Purcărete (zâmbind): M-am făcut regizor ca să nu interpretez roluri. Să nu fiu actor. (Duce mâna la frunte ca și cum ar saluta și rămâne ca la poză, ironic.)

 


Alexa Visarion-Road movie scris cu o studentă


A împlinit în septembrie 60 de ani („Încă nu-mi vine a crede, dar m-am obișnuit; asta e viata.”) Are 40 de ani de căsnicie și doi copii; unul e regizor de teatru (Felix Alexa), celălalt (Cristian) e curator la o galerie din New York. E singurul din „grupul celor 4” care e antrenat în lupta cinematografică; are deja 5 filme, „Înainte de tăcere” și „Năpasta” sunt, poate, cele mai cunoscute. E profesor la UNATC și, povestindu-se pe sine în sala noastră de conferințe, părea unul dintre dascălii care-ți găsesc latura sensibilă și ți-o speculează ca să te ducă în direcții pe care nu credeai că ai să le explorezi vreodată.


Are o energie aparte și e foarte conștient de puterea sa de a-ți capta atenția, așa că ne-a ținut încordați când ne-a povestit despre tatăl său, ajuns la pușcărie pe vremea comuniștilor pentru că evoluase de la ceferist până la ministru („În onoarea lui semnez așa. Alexa e de fapt numele de familie, dar așa i se spunea lui, Visarion”).


Începuturile


Are o viață demnă de un film de mare succes în care găsești de la sărăcie și umilință până la succes și iubire, iar Alexa Visarion spune că toate acestea îi întrețin focul interior. „Eu trăiesc din neliniște, vitalitatea mea vine din frică. Frica reală.”


La început a vrut să dea la actorie, dar pentru că era „rrâit“ a picat după un examen la care a tremurat din toate încheieturile, la propriu.  La 18 ani a dat la regie de film și un domn din comisie, când i-a aflat vârsta, i-a spus să vină anul următor. „Era promoția cu Mircea Veroiu, Dan Pița. Locul meu, ca să zic așa, a fost ocupat de Dan Popa, care n-a făcut niciodată nimic. M-am enervat la culme și anul următor am dat la regie teatru. Am intrat ultimul la teatru și am terminat primul.” În facultate l-a remarcat Radu Penciulescu care l-a declarat genial, deși ceilalți profesori se gândeau să-l exmatriculeze pentru că nu era ca restul lumii.


Experiența din film


Dintre cei patru regizori de teatru care vor face acum film, Alexa Visarion este singurul care a mers în paralel și cu filmul și cu teatrul. „Am vrut să fac muzică, dar n-am avut talent. Muzica este arta perfectă. Åžapte note care fac magie. Am vrut să fac sculptură, dar n-am putut. Am ajuns să mă exprim prin regie pentru că am căutat întotdeauna contactul cu celelalte dimensiuni.”


Inspirat de tineri


Acum este conectat la tinerețea studenților și semnează împreună cu eleva sa, Iris Spiridon, scenariul filmului „Luna verde”, pe care îl va și regiza. „Povestea o aveam demult. Le-am dat studenților scenariul meu și le-am zis să facă ce vor cu el. Unii nu l-au modificat deloc, alții au schimbat câteva scene dar nu esențiale. Åži a venit Iris care a scris un alt scenariu, în care era povestea mea, dar era un punct de vedere nou. Așa am început să lucrăm împreună. ”Pelicula, un road movie, intră în producție în luna octombrie și îi are în distribuție pe Maia Morgenstern, Cătălina Mustață și Mihai Smarandache.

Sala de ședințe TABU. Interior. Dimineața

Alexa Visarion se pregătește să plece. Ocolește biroul lung din sala de conferințe, vine către ieșire, strânge mâna fotografului, apoi pe a reporterului.

C. Bazavan: Aș vrea…

A. Visarion: Eu… (după o pauză) Vă rog, spuneți dvs mai întâi.

C. Bazavan: Aș vrea să mă primiți odată la repetiții.

A. Visarion: Cu drag. Eu vroiam să vă spun că eram gata să vă sun să amânăm întâlnirea. Mama e bolnavă, am fost la ea înainte de a veni aici, și s-ar putea să nu o mai găsesc în viață când mă întorc acum.

 


Alexandru Darie-O americancă, un soț mort și o nouă iubire


Venit dintr-o familie implicată în această industrie, Alexandru Darie își dorea de pe vremea liceului să facă film. Pe atunci dorința sa se manifesta cu mici storyboard-uri și scenarii pe care le arata colegilor. Când a intrat la Institut a avut de ales între teatru și film și, la sfatul unui prieten, a ales teatrul. „Mi-am dat seama că îmi permite să lucrez mai mult. Toți colegii mei de generație au mers la film, erau vreo nouă, numai eu am mers la teatru. Cu excepția a doi colegi care au și murit de atunci, nimeni n-a reușit să lucreze filme cu adevărat. Pe vremea aia puteai, la absolvire, să fii cel mult asistentul unui regizor care făcea film.”


Televiziunea


După decembrie ‘89, Ducu Darie a început colaborările cu televiziunile particulare. „Dar am rămas cu dragostea pentru film, nesatisfăcută. Din perspectiva asta, televiziunea a fost ca și cum ai face dragoste… nu cu o păpușă gonflabilă, dar cam pe acolo. Åži videoclip am făcut, dar acela a fost jumătate pe peliculă. Era videoclipul Loredanei; a fost cinema acolo, a fost primul videoclip scump din epoca aia.” A ajuns la debutul ci-nematografic pentru că i-a plăcut propunerea lui Cristian Comeagă. „E o poveste foarte frumoasă. Se întâmplă în Sulina, sau într-un loc care seamănă cu Sulina. Un film de epocă, un film în care rolul principal feminin e obligatoriu să fie al unei actrițe străine. Pentru că povestea este a unei americance venită în România ca să aducă sicriul soțului. Așa începe filmul, cu ea pe vapor care aduce mortul în țară. Åži pe parcurs afli de ce a murit, în timp ce ea se îndrăgostește de un localnic, un puști de 17- 18 ani.”


Riscurile


E un regizor debutant în cinematografie și are ca miză, în distribuție, o actriță străină de prim rang, așa că întrebarea care-ți vine în minte e „nu e cam riscant?”. Răspunsul e prompt: „Nu mi-a fost niciodată frică, cu cât riscul este mai mare, cu atât mă mobilizez mai bine. Åžtiu că trebuie să fac ceva, să-mi iasă. E un film cu multe exterioare, cu multe provocări. Eu vreau să fac un film cu personaje multe și bogate. În plus, am avantajul unei echipe extraordinare la Bulandra care îmi oferă sprijinul pentru niște apariții cu nume mari în roluri secundare. Cel puțin așa sper.”


Temeri


Åži totuși se teme și el de câte ceva când e vorba de a începe munca la acest film. „Sunt un om comod. Sunt nocturn, mă culc la 3-4 dimineața; sunt obișnuit la teatru să muncesc sub o cupolă, un spațiu protector. Singurul lucru de care mi-e teamă este că va fi o solicitare fizică la care n-am să pot face față.” De ce face film? „Nu sunt lucruri pe care să nu le poți experimenta și în teatru. Poate că ai senzația că teatrul este efemer, iar filmul este ceva mai peren dacă ai noroc. Dar filmul îți dă un sentiment pe care nu mai el ți-l poate da: felul de a povesti. În film cuvântul este mai puțin important, te ajuți de imagine.”


Teatrul Bulandra. Exterior. Zi


Ducu Darie se uită la aparatul cu care a pozat pentru revistă chiar pe strada din fața teatrului.

D. Darie: Åžtiți ce nu v-am spus? Pelicula te face mai responsabil.

C. Bazavan: Adică?

D. Darie: Când am tras pe peliculă la videoclipul Loredanei, toată echipa era foarte mobilizată. „E peliculă, domne.”

C. Bumbuț:  Åži eu simt asta, mai trag pe film și mi se pare mai serios.

D. Darie: Cum am ajuns la digital, ne-am relaxat că putem trage de multe ori. De asta filmele de demult au ceva. Cum se descurcau ei fără aparatura asta sofisticată de acum, cum vedeau peste trei zile ce au filmat astăzi? Åži ce minunății ieșeau.


0 Response

Comenteaza acest articol

De la teatru la film: Darie, Mălăele, Purcărete și Visarion

by admin   10 min
0