tabu: Colegul vostru, Pit Baumgartner, spune că nu crede să existe cineva care chiar poate inventa „o nouă” muzică. Cum comentezi? (râde)
De-Phazz: Cine e acest Baumgartner? Ce știe el?
tabu: E jazzul electric diferit față de cel clasic? Muzica voastră e mai apropiată de publicul contemporan?
De-Phazz: Nu știu… Încercăm doar să fim originali în muzica pe care o facem. Fie că o numim „calsică”, fie „nouă”. Să fim originali: asta e singura noastră direcție.
tabu: Ce relație aveți cu muzica pe care o cântați sau compuneți?
De-Phazz: Întotdeauna încercăm să ne iasă un cântec perfect. Åži sperăm ca asta să nu se întâmple niciodată, fiindcă am pierde un vis… Ar fi sfârșitul jocului nostru. Åži al motivației.
tabu: Muzica voastră e mai degrabă „de ascultat” de unul singur sau e făcută să anime masele?
De-Phazz: Eu unul, după fiecare disc pe care îl terminăm, mă desprind, nu mai privesc înapoi. Dar cred că alegerile depind de public și de fiecare ascultător în parte, de momentul în care muzica noastră este ascultată, de loc, de frecvența cu care se ascultă.
tabu: Descrie-ne publicul vostru.
De-Phazz: Mi-ar plăcea să cred că e deschis, amuzant, pozitiv și, paradoxal, câteodată, obtuz.
tabu: Germania e o „scenă” bună pentru jazzul contemporan?
De-Phazz: Da, dacă publicul ei vine din Statele Unite ale Americii sau din Marea Britanie. Artiștii germani trebuie să muncească mai mult și, uneori, chiar să pretindă că sunt englezi, africani, cubanezi.
tabu: Ce așteptări aveți de la publicul din România?
De-Phazz: Noi cântăm bine și dur. Așa că, pe oriunde mergem, oamenii se declară mulțumiți și fericiți. Cred că nu cei care cântă trebuie să aibă așteptări, ci cei care ascultă!
tabu: Cu ce artiști visați să vă întâlniți față în față?
De-Phazz: Holger Czuckay de la „Can”, Wiliam Orbit sau Daniel Lanois.