Unul dintre cele mai bizare albume ale acestui an, omonimul debut al americanilor de la Fleet Foxes, pare, după o audiție superficială, o mostră impecabilă de folk-country american în toată splendoarea lui. Odată aprofundat însă, lucrurile se schimbă radical.
Chiar dacă predominant acustice, cele 11 piese, de fapt, cele 11 pastorale sunt orchestrate perfect, melanjul de mandolină, banjo și orgă dând un aer aproape baroc acestui disc. Cu puternice reminiscențe din perioada psihedelic` a celor de la The Beach Boys, dar și cu influențe din muzică tradițională americană, poate puțin prea bucolici însă, Fleet Foxes reușesc să construiască cu acest album un sound care depășește granițele folk-ului, trecând elegant către muzica cultă.