Tabu
PEOPLESlider

Despărțire neașteptată la final de an! Feli Donose şi tatăl fetiței ei și-au spus „Adio”

Despărțire neașteptată la final de an! Feli Donose şi tatăl fetiței ei și-au spus adio.

Feli și-a deschis sufletul în fața urmăritorilor ei, povestind pe rețelele sociale că nu se poate ascunde la final de an, deoarece dorește să înceapă noul an cu sufletul împăcat. Astfel, îndrăgita cântăreață le-a recunoscut fanilor ei despărțirea de tatăl fetiței ei, Nora Luna.

Aceasta susține că s-au iubit foarte mult, însă de ceva timp nu se mai potrivesc, dar se va asigura că prietenia dintre ei va dăinui, mai ales spre binele fetiței lor care are nevoie de dragoste din partea ambilor părinți.

„Mai sunt câteva zile până în 2023, iar eu vreau să intru în noul an curată și fără secrete. Așa că, vreau să știți de la mine că eu și Cătălin am hotărât de comun acord să ne despărțim. Ne-am iubit, dar, de la un timp, nu ne-am mai potrivit.

Pe mine și Cătă ne leagă de aici încolo o relație de prietenie frumoasă, mult respect și cel mai important, rolul de părinți ai Norei Luna. Rog presa să ne respecte intimitatea, așa cum și eu am respectat presa la începutul carierei mele. Să avem un 2023 înfloritor”, a scris Feli Donose, într-o postare distribuită pe Instagram.

ARTICOLE SIMILARE

Ana Morodan a descoperit un bunic de nota 10

Tabu Tabu

Michael Bolton a adormit în timpul unui interviu în direct, la televiziune

Andreea Damian

Elton John, pierderi financiare uriașe din cauza pandemiei. A fost nevoit să renunțe la trupă

Andreea Damian

Nicole Cherry a recunoscut că este de etnie romă: „Am copilărit pe Ferentari”

Andreea Damian

Aurelian Temişan, adevărul neașteptat despre căsnicia cu Monica Davidescu

Andreea Damian

Ce mamă grijulie e Laura Cosoi! Ce-și dorește vedeta pentru fiica ei

Tabu Tabu

Scrie un comentariu