Tabu
LIFESTYLE

Detalii şocante despre moartea dansatoarelor din Constanţa: «”Urlau, plangeau si cereau sa fie ajutate”

Invitat în platoul România TV, jurnalistul Luis Lazarus a dat detalii înfiorătoare despre felul în care au sfârşit tinerele moarte în incendiul de la Constanţa. Lazarus a spus că tânăra care a reuşit să scape cu viaţă a fost salvată de patronul localului, care a găsit-o cuprinsă de flăcări.

Jurnalistul Luis Lazarus a declarat la România TV că Nicolle Buirencu, dansatoarea care a scăpat cu viaţă din incendiul de la Constanţa, a fost scoasă din restaurant chiar de patronul localului.

mihaela 3

„M-am dus sus, era plin de fum. Am luat-o, era cu focul pe ea. Am dus-o la ambulanţă. Când am vrut să mă întorc nu mi-au mai dat voie şi nu au mai urcat nici ei. Pompierii au ajuns în 15 minute”, i-ar fi zis patronul restaurantului lui Luis Lazarus, potrivit declaraţiilor jurnalistului.

Lazarus a spus că în momentul în care aceasta a fost găsită, era acoperită de foc. Jurnalistul a mai spus că două dintre fete au fost găsite într-un vestiar, iar cea de-a treia într-o altă încăpere, semn că încerca să scape din iadul care cuprinsese localul.

„Două dintre fete au fost găsite blocate într-un vestiar. Cea de-a treia a fost găsită într-o altă încăpere, semn că încerca să iasă”, a mai declarat acesta.

ARTICOLE SIMILARE

Destinatii de lux in care merita sa calatoresti oricand

realitatea

De ce femeile postează fotografii alb-negru cu titlul „Provocare acceptată”

Andreea Damian

Intrăm în Postul Crăciunului. Zilele cu dezlegare la pește, ce ai voie sau nu să mănânci sau să faci

Andreea Damian

Fotografie cu Sorin Onisor – Maramures

realitatea

Cine e Tammie Jo Shults, femeia care a evitat o catastrofă aviatică

Andreea Damian

3 gesturi romantice facute de vedete care te vor impresiona cu siguranta

realitatea

Scrie un comentariu