Tabu
PEOPLESlider

Dieta-minune prin care Minodora a slăbit 40 de kilograme

Minodora se află într-o formă de zile mari. Cântăreaţa în vârstă de 43 de ani a reuşit să slăbească nu mai puţin de 40 de kilograme.

Pentru a ajunge la formele dorite, artista a adoptat un stil de viață sănătos și activ. Solista mărturiseşte că acum mănâncă de toate, însă cu limită.

„Am ajuns unde mi-am dorit. Am acum 60 kg, de la 100. Am slăbit în doi ani, treptat. Mă simt bine, sunt ok, am slăbit sănătos, mănânc carne, cu limită, ouă, salate, de toate. Eram la un pas să fac diabet, iar operaţia de tăiere de stomac te ajută cu diabetul. Am fost foarte, foarte aproape, grăsimea nu aduce nimic bun niciodată, acum am scăpat, mai iau vitamine”, a spus Minodora la un post de televiziune.

Și-a tăiat stomacul

„Eu am stomacul tăiat prin operaţia de gastric sleeve din 2017. Însă vreau să se ştie foarte clar de la o persoană care a trecut prin aşa ceva. Operaţia de tăiere de stomac nu îţi taie pofta de mâncare! Doar că nu mai poţi mânca o perioadă la fel de mult. După care dacă tot mănânci, mănânci stomacul se măreşte din nou, pentru că este elastic, ca un balon. După operaţie am pus într-un an şi jumătate peste 5 kilograme. Nici nu am apucat să se facă procesul de slăbire. Eu am pornit de la 100 de kilograme şi acum am 62!”, a mai spus vedeta.

La un an de la operaţie, Minodora a slăbit 20 de kilograme, dar a pus înapoi 8, asta pentru că deşi mânca puţin, mânca foarte des. „Întotdeauna am fost capricioasă şi am făcut numai ce am vrut. Doctorul mi-a spus că dacă vreau să slăbesc mai mult de 20 kg, trebuiam să slăbesc 30 kg, să nu mai mănânc între mese. Stomacul fiind foarte mic… Ce se întâmplă, mănânc 4-5 guri şi nu mai pot! Iar eu ar trebui să stau o oră la masă. Nu fac acest lucru. Mănânc 4-5 guri, m-am săturat şi peste 2 ore îmi este iar foame”, a adăugat cântăreaţa.

ARTICOLE SIMILARE

De vorba cu Mircea Eremia – new entry pe piata muzicala romaneasca!

realitatea

Ce sa faci in timp ce iubitul tau se uita la meciurile Euro 2016

realitatea

„Barbie“, interzis în cinematografele din Vietnam. Care este motivul

Andreea Damian

Povestea celei mai râvnite rochii de mireasă din lume

Andreea Damian

Arta contemporană și distanțarea socială

Ciocîrlan

Modelul fără picioare urcă pe podium la New York Fashion Week la doar 9 ani

Andreea Damian

Scrie un comentariu