Tabu
lifestyle

Al cincilea DIVORT dintre Bahmu si Prigoana, cu DETALII! Istoria neromantata a relatiei lor!

După ce şi-a dat demisia din PDL, Silviu Prigoană i-a intentat proces de divorţ soţiei sale, Adriana Bahmuteanu. Prezentatoarea tv a promis să se despartă de parlamentar cu o condiţie: să-şi păstreze copiii!
Adriana Bahmuţeanu şi cei doi copii, Eduard (2 ani) şi Maximus (4 ani), au plecat din casa în care locuiau cu Silviu Prigoană, acum o lună. De atunci, însă, politicianul nu s-a mai interesat de soarta copiilor lui, ci doar are grijă să o cheme pe soţie pe la tribunal, după cum susţine chiar ea. Bruneta vrea cu orice preţ ca băieţii să-i fie încredinţaţi şi aşteaptă astăzi, cu sufletul la gură, decizia privind ordinul de protecţie.

De parcă nu ar fi fost de ajuns, aceasta a mai primit o veste, aseară, prin intermediul presei şi confirmată de avocatul său, Cristian Gheorghiţă: soţul ei a intentat ieri şi divorţul. După ce şi-a dat demisia din PDL, furios probabil pe eşecurile profesionale, Silviu Prigoană a dorit să se răzbune din nou să se despartă de consoarta sa, pentru a patra oară. Acesta şi-a anunţat avocatul, apoi a depus la Judecătoria Sectorului 3 cererea de divorţ, având ca primă înfăţişare data de 21 noiembrie.

„Sunt la coafor, acum am primit vestea. Ce să spun, e foarte penibil ce se întâmplă, putea să-mi spună ce intenţii are, nu să aflu din presă. Dacă el îşi doreşte divorţul nu e nicio problemă, divorţăm. Vom avea o relaţie civilizată, chiar dacă nu vom mai fi împreună, doar e tatăl copiilor mei. Condiţia e ca băieţii să rămână cu mine”, a declarat Adriana Bahmuţeanu, pentru Click!

Totuşi, instanţa va cântări foarte mult în privinţa custodiei copiiilor, întrucât tatăl nu i-a vizitat de-o lună, iar Adriana a spus la tribunal că atât ea cât şi Maximus au fost bătuţi de Prigoană, iar asta poate fi o bilă neagră pentru un părinte. „Copilul are nevoie de terapie la un psiholog, îi este frică de tatăl lui. Maximus venea şi îmi spunea că l-a bătut tata cu băţul”, a spus prezentatoarea Antena 2.

Prigoana şi Adriana s-au căsătorit de patru ori

– În toamna anului 2003, s-au căsătorit prima dată după o relaţie de un an.

– La întoarcerea din luna de miere, proaspeţii însurăţei au divorţat.

– În ianuarie 2004, milionarul şi vedeta s-au căsătorit din nou în mare secret, în Las Vegas.

– După trei luni de la a doua căsătorie, Prigoană a intentat divorţ a doua oară, dar şi-a retras cererea.

– În vara aceluiaşi an, august 2004, au divorţat cu succes.

– Pe 31 august 2005, Prigoană şi Bahmuţeanu s-au căsătorit a treia oară.

– În ianuarie 2007 au divorţat din nou.

– Pe 7 mai 2009 s-au căsătorit a patra oară.

– Atât Adriana cât şi Silviu au mai fost căsătoriţi, dar au divorţat. Cu prima lui soţie, care a decedat acum 15 ani, Prigoană mai are doi băieţi: Honorius şi Silvius, iar cu Adriana are alţi doi băieţi.

ARTICOLE SIMILARE

Paris Hilton, iepuraș excentric

realitatea

Microporci gratis pentru vedetele de la Golden Globe

realitatea

Iulia Elena

realitatea

Condamnat la scandal

Madonna l-a scos din sărite pe iubitul lui Elton John

realitatea

Demi Moore plânge când vede reclame TV

realitatea

Scrie un comentariu