Tabu
Image default
lifestyle

Dosar Munca: Muncile Mirunei

Miruna Ralea se mișcă leneș, de parcă n-ar vrea să deranjeze aerul încins al dimineții de vineri. Ochii ei mari și căprui, de obicei curioși și căutători, sunt mijiți. Nu-i plac diminețile. Din fericire, programul ei de muncă e maleabil. Miruna are 28 de ani și coordonează proiectele educaționale ale MaiMultVerde, un ONG de mediu. E topită după copii și acțiuni în care învață împreună despre ecologie.

A visat mulți ani să devină profesoară. Poate se va întâmpla la un moment dat. Poate nu. Miruna nu vrea să știe. A ști unde și ce vei fi peste cinci ani e pentru ea privare de libertatea de a împacheta și a pleca și a descoperi. De-aia nu vrea nici credite la bancă: de ce să-ți pui singur cătușe?

Miruna și fratele ei au copilărit în Dej cu bunicii, iar apoi în București cu părinții, amândoi profesori. A fost „un copil tocilar”, cu 10 pe linie până în clasa a IV-a. În generală a fost olimpică națională la română. În liceu, la o secție de real intensiv engleză, a fost olimpică națională la engleză. A dat la facultate la limbi străine, ceea ce s-a dovedit o „mare țeapă”. Își amintește că studenții erau slab pregătiți și majoritatea treceau examenele pe ochi frumoși.

După primul an, a plecat în Scoția cu un program de schimb de experiență. Acolo a început să-și pună mâinile la treabă. A lucrat întâi într-un azil pentru persoane cu handicap. S-a îndrăgostit de pacienți și de munca fizică, care îi dădea un sentiment copleșitor de apropiere: i-a spălat, îmbrăcat, le-a ținut de urât. N-a considerat niciodată că face o muncă nobilă. Era o muncă grea, care-i tocea nervii, dar care o apropia de oameni. O zi pe săptămână s-a angajat la un restaurant unde trăgea de la 4 după-amiaza la 4 dimineața, servind, curățând și apoi spălând aluatul întărit și cuvele cu ulei în care să prăjeau printre altele batoane de Mars și sandwichuri cu pizza. Avea mâinile distruse. A lucrat și într-o cafenea, a fost și baby-sitter și menajeră – uneori trebăluind până la 14 ore pe zi. S-a întors în România după un an, cu experiența de muncă a unei tinereți întregi, plus breton, părul vopsit și cercel în nas.

Cercelul – o sclipire pe partea dreaptă a nasului, e încă acolo. Mâinile îi stau pitite sub masă. În facultate le-a mai pus la treabă într-o stațiune minusculă din vestul sălbatic al Americii, unde a curățat camere, a fost recepționeră și a vopsit acoperișul. Când făcea curat, trecând dintr-o cameră într-alta, timpul curgea cum vroia ea, cu muzica ei în urechi, lipsită de griji și responsabilități.

După facultate a lucrat doi ani pentru Consiliul Britanic, supraveghind examene. A și predat româna unora dintre angajații britanici („încearcă să nu înveți un englez să spună lămâie”). Pe când se gândea să plece – munca și atmosfera nu mai erau plăcute – a sunat-o un fost coleg, Doru Mitrană, care o invita la un interviu la Salvați Delta. L-a trecut, iar Mitrană i-a încredințat proiectele educaționale. Miruna era extaziată că putea duce copiii în Deltă și puteau să învețe și să se joace împreună, chiar dacă părinții se fâstâceau puțin când o vedeau în prag: copilul ăsta o să aibă grijă de copilul meu?

Miruna l-a urmat pe Mitrană la MaiMultVerde, doar îl consideră „cel mai bun șef din lume”. Mitrană o apreciază la rându-i pentru armonia pe care o răspândește și pentru bucuria cu care bifează uneori și cele mai seci sarcini. „Miruna nu trăiește pentru a munci, ci viceversa, munca e pentru ea un mijloc, un mod de a-și completa și înfrumuseța viața, task-urile nu se fac doar pentru că «așa a zis șefu’» (fie el și cel mai bun din lume), munca trebuie să aibă un sens și o cauză în care Miruna trebuie să creadă.”

Când crede, Miruna dă totul. Când nu mai crede, nu se teme să încerce altceva. Cu toate că mama a susținut-o mereu în deciziile pe care le-a luat, sunt femei care aparțin unor lumi diferite. Pentru mama, e suspicios și poate chiar o dovadă de neseriozitate să-ți schimbi jobul după un an sau doi. Miruna însă nu și-a pus niciodată problema așa: proiectele la care lucrează îi fac plăcere și îi întrețin libertatea și flexbilitatea. Nu caută într-un job „siguranța zilei de mâine”, cel puțin nu până când va veni timpul să înceapă o familie. „Åžtiu că o să mă descurc oriunde”, spune ea. „N-o să mor niciodată de foame”.

Refuză să se gândească la ce-ar putea fi peste cinci ani pentru că nu vrea să-și limiteze opțiunile. Poate va ajunge profesoară. Sau poate va porni doi ani în jurul lumii, lucrând câteva luni în fiecare loc în care se va opri. „Life is like a box of chocolates”, citează râzând din Forest Gump. Apoi redevine serioasă. Recunoaște că nu-i place responsabilitatea. Adică e responsabilă cu sarcinile ei, dar ierarhic nu vrea să urce mai sus decât e acum. Nu vrea o „carieră”, nu vrea o poziție de coordonare unde să nu mai fie distractiv, unde să nu mai poată merge la plantat copaci și la strâns gunoaie cu cei mici. E o bătălie pe care o duce cu sine, un mic conflict care-i cutremură ocazional serenitatea.

„Mi-ar plăcea un job simplu, de bază, cu puțină implicare intelectuală”, spune privindu-și mâinile. Pe de altă parte, dorința de a avea măsură în toate și frica de a lenevi o previn să nu risipească ce are. „Ai primit atâtea chestii. Ce-ai făcut cu ele?”

ARTICOLE SIMILARE

ROCHIA de mireasa a ELENEI BĂSESCU

LIVE Ceremonie funerara WHITNEY HOUSTON

realitatea

Anchor Grup mizeaza pe rezidentiale si birouri

realitatea

Pentru prima oara in istorie, ziarul THE SUN si-a schimbat numele. In cinstea bebelusului regal!

Lindsay Lohan, botox în buze – FOTO

realitatea

Angelina Jolie îl iubește pe Brad Pitt în toate felurile

realitatea

Scrie un comentariu