Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

Drama actorilor din «Îngeri pierduţi»

Sunt tineri, frumoşi, formează un cuplu, dar nu o duc chiar pe roze din cauza crizei financiare, care i-a afectat şi pe ei. După ce au jucat în filmul „Mamaia”, Mădălina Anea (26 de ani) şi Paul Diaconescu (24 de ani) au devenit un cuplu.

Atât în viaţa reală, cât şi pe micile ecrane, căci cei doi au acceptat rolurile iubiţilor Ana şi Tudor din telenovela „Îngeri pierduţi”, difuzată de postul tv ACASĂ. Filmările s-au realizat anul trecut, iar acea perioadă a fost foarte frumoasă, mai ales că ambii au fost plătiţi regeşte, ca protagonişti primind, potrivit surselor Click!, în jur de 10.000 de euro pentru cele două proiecte.

Din păcate, filmările s-au încheiat de ceva vreme, iar Paul şi Mădălina au investit banii într-o casă din Brăneşti, Dâmboviţa, unde şi locuiesc. Totuşi, de ceva vreme, Paul nu mai are nici un proiect şi nici o sursă de venit, iar contractul cu MediaPro nu-i mai lasăt să accepte alte oferte de la posturi concurente. Astfel că e în căutare de slujbă. „Din păcate, stau mai mult la Brăneşti şi nu mai vin în Bucureşti, pentru că nu au cu ce. În curând se vor muta din nou în Capitală, după ce vor cumpăra o garsonieră, după ce vor vinde casa din Brăneşti”, ne-a spus o sursă apropiată celor doi.

ARTICOLE SIMILARE

Ce este și ce poate face un Smart TV?

Tabu Tabu

BIANCA – meniul surprinzator de la NUNTA!

“Verdeturi” 101

Top 5 BANCURI la care rad numai oamenii inteligenti! Te-ai prins?

ANNA LESKO – al doilea copil!

Dieta Rihannei

Scrie un comentariu