Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

DRAMA prin care trece O VEDETĂ DIN ROMÂNIA. “Trăieşte doar datorită aparatelor, este în comă”

Modelul Mădălina Secuianu s-ar afla în stare critică, la spital, fiind menţinută în viaţă doar cu ajutorul aparatelor, într-un spital din Italia, susţine o vecină de bloc a româncei.

Femeia care locuieşte în acelaşi bloc cu Secuianu vine acum cu o nouă informaţie-bombă. Mădălina se află în comă, iar medicii o menţin în viaţă doar cu ajutorul aparatelor.
“Din auzite, am aflat că trăieşte doar datorită aparatelor şi că este în comă”, ne-a relatat românca.

Mădălina locuieşte la Roma de ceva vreme, acolo unde s-a mutat pentru a face bani din joburi prin cluburile italiene. După ce a avut probleme cu iubitul ei, care se află în arest, Mădălina se află din nou în dificultate. Ea însăşi pare să fie într-o stare destul de gravă, după cum relatează vecinii acesteia, din Italia.

“Când am plecat la muncă în această dimineaţă (n.r. – miercuri), vecinii mei erau în faţa blocului şi vorbeau despre un accident petrecut cu câteva ore înainte. M-am interesat şi este vorba despre această fată (n.r. – Mădălina Secuianu), care locuieşte cu mine în bloc. Am auzit discuţiile vecinilor că medicii au încercat să o resusciteze şi au transportat-o de urgenţă la un spital”, ne-a povestit vecina româncă a Mădălinei.

madalina 2

Mai târziu, femeia ne-a mărturisit că starea modelului român este destul de gravă. “În acest moment ştiu doar că este la terapie intensivă. Cât despre întâmplare, părerile sunt împărţite: unii spun că a fost fost lovită de o maşină, alţii spun că s-ar fi aruncat singură. Un singur lucru ştiu sigur: este în stare gravă”, a mărturisit sursa pentru Libertatea.

ARTICOLE SIMILARE

Florin Dumitrescu de la MasterChef s-a însurat!

Bucătăria Neptune, pentru minimaliste

realitatea

Avortul în România | Legal, dar greu de făcut

Andreea Damian

Uite cum arata sora celei mai sexy femei din Romania!

ALERTA! O mare cantareata romanca in stare grava!

Angajații Google – marș de protest din cauza comportamentului companiei față de femei

realitatea

Scrie un comentariu