Tabu
PEOPLESlider

Dwayne Johnson, fotografia care a stârnit controverse pe Internet

Dwayne Johnson este unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți actori de la Hollywood. În ciuda aspectului său fioros, starul american este foarte emotiv și implicat. Iar când vine vorba de fiica sa, Tiana Gia, în vârstă de 6 luni, „durul” se înmoaie imediat. Este, de asemenea, și un soț iubitor și nu se teme să-și latura aceasta emoțională atunci când are ocazia. Carismaticul actor are glumele la el și știe cum să-și distreze și colegii.

Dar cea mai recentă fotografie pe care a postat-o pe contul său de Instagram i-a șocat pe fanii săi și nu numai. Dwayne Johnson s-a „distrat” cu un aligator în Florida. În imagine îl putem vedea pe uriașul The Rock pe reptilă, ținându-l de gură. Fără să-i pese măcar de pericole, actorul a afișat un zâmbet larg, plin de satisfacție. Am spune că-i lipsește andrenalina din ringul de wrestling.

https://www.instagram.com/p/BpG79RyBDhP/?utm_source=ig_embed

Starul a explicat în descrierea fotografiei că monstrul a rănit cel puțin 7 persoane. Gestul său i-a înfuriat însă pe câțiva internauți, susținând că vedeta a mers prea departe. „Greșit e greșit, nu ar trebui să stea pe un aligator”, a comentat un utilizator. „Încearcă să te lupți cu aligatorul în mediul său natural, nu să-l pedepsești pentru că a mâncat ca să supraviețuiască”, a mai scris cineva. „Acest gest este intolerabil”, a scris o a treia persoană.

Dwayne Johnson nu a răspuns criticilor din mediul online. Luptele cu animale sunt condamnate de grupările pentru protecția drepturilor animalelor. Actorul a postat o fotografie asemănătoare și în luna aprilie. În descrierea ei, acesta a explicat că se pregătește pentru filmul său „Rampage”, în care se va lupta cu un crocodil, dar a primit comentarii negative și la acea fotografie.

https://www.instagram.com/p/BhMtC8QlaOh/?utm_source=ig_embed

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Kim Kardashian lansează colecția de machiaj corporal pentru bolnavii de Psoriazis

Andreea Damian

Cum sa-ti mearga mai bine chiar si cand iti merge rau? 5 secrete Tabu!

realitatea

„Tomb Raider: Începutul”, cel mai așteptat film al primăverii

Andreea Damian

Halle Berry | Dieta pe care o ține de 30 de ani a ajutat-o să controleze boala de care suferă

Andreea Damian

Crush si Alexandra Ungureanu lanseaza noul single – „C’est la vie”!

realitatea

TOP 10 vedete care au murit suspect

realitatea

Scrie un comentariu