Tabu
lifestyle

EBA se numeste in continuare “Elena Basescu”! Alte DETALII de la NUNTA!

Intr-un mesaj postat pe Twitter, Elena Băsescu precizeaza ca nu si-a schimbat numele in urma casatoriei. Fiica cea mică a preşedintelui, s-a căsătorit civil la Primăria sectorului 2 din Capitală, cu Bogdan Ionescu, relatează Agerpres.

Naşii de cununie ai Elenei Băsescu sunt fostul ministru Răzvan Mustea şi soţia acestuia.

În faţa primăriei s-au adunat şi câţiva protestatari, care purtau pancarte cu mesaje antiprezidenţiale şi scandau împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Ei l-au huiduit pe preşedinte, la intrarea acestuia în clădirea Primăriei sectorului 2.

Au fost, însă, şi câteva persoane care au venit la Primăria sectorului 2 din curiozitate sau pentru a-l felicita pe preşedinte.

Urmează ca la ora 18,00, la Biserica Sf Spiridon cel Nou, să aibă loc cununia religioasă a fiicei preşedintelui cu Bogdan Ionescu. Petrecerea va avea loc seara la Palatul Snagov, fiind aşteptaţi aproximativ 600 de invitaţi, printre care şi lideri marcanţi ai PDL.

Europarlamentarul Elena Băsescu a transmis, joi, un comunicat de presă în care a oferit detalii cu privire la nunta sa.

“Slujba religioasă se va desfăşura după-amiază la o biserică ortodoxă veche din Bucureşti, iar sărbătorirea evenimentului va avea loc la Palatul Snagov, într-un cort special amenajat în grădina acestuia. Naşii care ne vor fi alături sunt bunii noştri prieteni Aura-Mari Mustea-Şerban şi Răzvan Mustea-Şerban, iar mireasa va fi însoţită, conform tradiţiei româneşti, de o singură domnişoară de onoare şi un singur cavaler de onoare respectiv verişoara mea primară Raluca Băsescu şi prietenul nostru Codin Maticiuc”, informa Elena Băsescu.

Europarlamentarul menţiona că la nuntă vor participa aproximativ 600 de persoane, prieteni şi cunoştinţe ale mirilor, părinţilor şi naşilor.

“Meniul ales conţine, printre altele, caviar, pastă de jambon, sărmăluţe în foi de viţă şi de varză, costiţă, mămăliguţa, smântână, ruladă de curcan, pulpă de viţel. Aranjamentele florale şi decoraţiile sunt simple, am ales flori de grădină, trandafiri, bujori şi hortensii în tonuri de roz fane, culoarea-tematică a întregului eveniment. Atmosfera va fi întreţinută de interpreţii Aurel Tamaş, Călin Geambaşu, Smiley Band şi un DJ”, a mai dezvăluit Elena Băsescu.

Cât priveşte verighetele, Elena Băsescu spunea că acestea sunt din aur rose, fără diamante şi au costat împreună 500 de euro, iar rochia sa este din dantelă Sophie Hallette, organza din mătase naturală şi tafta şi a fost realizată de designerul român Anca Maxim, costând în jur de 4.500 de euro.

“Nu avem o lună de miere stabilită, am hotărât să o amânăm pentru iarnă sau anul viitor deoarece activitatea mea la Parlamentul European a început deja”, se arăta în comunicatul semnat de Elena Băsescu şi de viitorul său soţ, Bogdan Ionescu.

ARTICOLE SIMILARE

Ghici ce actor sare de la balcon

realitatea

Robert Downey Jr. si salariul astronomic de la “The Avengers”

Eu când vreau să fluier, fluier – cartea

realitatea

Bradley Cooper și Renee Zellweger s-au despărțit

realitatea

Peste 30 de designeri si branduri de pe 4 continente se reunesc in cadrul festivalului de moda Bucharest Fashion Week (BFW) Spring 2015

realitatea

Gisele Bundchen, cel mai bine plătit model – VEZI TOPUL COMPLET

realitatea

Scrie un comentariu