Tabu
lifestyle

EBA se marita cu SYDA / Iata DETALIILE!

Sezonul nuntilor continua! Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu se află în febra pregătirilor  de nuntă, care va avea loc în septembrie. Verighetele au fost cumpărate deja de  la Paris, capitala modei, şi tot de acolo îşi va lua EBA şi rochia de  mireasă.

‭ioana ginghina si ruxandra

Traian Băsescu va deveni, pentru a doua oară, socru mic, în această toamnă. După o relaţie cu năbădăi de trei ani cu Bogdan Ionescu, în care a existat şi o  despărţire de câteva luni, Elena a acceptat cererea acestuia în căsătorie,  visând la o nuntă ca-n poveşti. Cei doi îndrăgostiţi şi-au achiziţionat deja  verighetele, care sunt din aur alb şi cu diamante, iar pe interior este gravat  un mesaj de dragoste. EBA şi Syda s-au arătat interesaţi să facă nunta la Clubul  Diplomaţilor, din Capitală sau la luxosul Palat Ştirbey, de la Buftea. Programul  artistic va fi susţinut atât de vedete din România cât şi de un invitat special  din străinătate.

Ea, rochie de 10.000 €, el, costum de 3.000 €

Elena a pus deja ochii pe câteva modele de rochii de mireasă, albe, cu trenă, lucrate manual, de la mari case de modă din străinătate, pentru care ar plăti  chiar şi 10.000 de euro. În schimb, Bogdan va îmbrăca un costum făcut pe comandă la un brand de lux, contra sumei de 3.000 de euro.
Mai mult: Elena Băsescu se mărită peste trei luni cu Syda. Află ce verighete şi-au cumpărat! – Vedete de la noi | Libertatea.ro

ARTICOLE SIMILARE

Victoria Beckham, de nerecunoscut pe coperta Vogue-ului rusesc

realitatea

SOC in lumea modei: Dolce si Gabbana, condamnati la INCHISOARE!

Michael Jackson se rănea singur pentru a primi medicamente

realitatea

UnderLondon Fest continuă cu ROBOTS IN DISGUISE!

realitatea

Noutățile Cotidianul din cadrul Târgului de carte Gaudeamus

realitatea

Britney Spears se convertește la iudaism?

realitatea

Scrie un comentariu