Tabu
LIFESTYLE

Elena de la Mandinga a scăpat de coşuri. Cum arata acum!

Elena a postat o fotografie pe contul de Facebook în care se vede clar că nu mai există nicio urmă de coş pe faţa ei, semn că antibioticele şi peelingulrile faciale şi-au făcut efectul. Mai mult, cântăreaţa poartă foarte puţin machiaj, spre deosebire de perioada în care se acoperea cu fond de ten din cauza problemelor.

mandinga 2
În luna noiembrie, solista povestea că duce o luptă cu acneea de luni bune, dar că e mult mai bine şi în curând va scăpa şi de urmele lăsate de coşuri.

“Nu e o plăcere să vorbeşti despre o problemă de sănătate pe care o poate avea oricine. Am un program extrem de încărcat, stau mereu cu machiaj pe faţă şi atunci procesul de vindecare durează. De cinci luni de zile mă lupt cu această problemă. O să fac un fel de peeling, se face sub anestezie. Acum e bine, am rămas cu nişte semne pe care le voi rezolva cât de repede”, a spus Elena la “Teo Show”:
“M-am trezit cu nişte coşuri pe barbă, am zis că o fi de la machiaj. Am fost la dermatolog şi am aflat că am un stafilococ care poate fi luat de la machiaj, de pe perna unui hotel, se poate lua de pe orice”, spunea artista.

ARTICOLE SIMILARE

O elevă de la Colegiul “Sf. Sava” din Capitală, dată dispărută

ANNA LESKO – trup fabulos obtinut prin dieta cu alge! FOTO!

Dezvaluiri incredibile in cazul Larei Saban

Soţia lui Mutu, senzaţională în bikini! Reacţia fotbalistului

Elixirul tinereții

realitatea

Cum ne influențează anotimpurile dispoziția. Iată șapte concepții greșite

Andreea Damian

Scrie un comentariu