Tabu
PEOPLESlider

Elisabeta a II-a, târâtă într-un nou scandal. Ce legătură există cu Vladimir Putin

Prințul Michael de Kent, vărul reginei Elisabeta a II-a, a fost obiectul unei investigații jurnalistice publicată duminică, 9 mai, de Sunday Times și Channel 4. Acesta a fost filmat în timp ce se declara dispus să îşi tranzacţioneze influenţa pentru a facilita accesul unor investitori la anturajul preşedintelui rus Vladimir Putin.

Jurnalişti de la cele două instituţii media s-au dat drept reprezentanţi ai unei companii sud-coreene care investeşte în aur şi care încearcă să investească în Rusia. În timpul unei întâlniri, filmată cu camera ascunsă, prinţul Michael de Kent, în vârstă de 78 de ani, le-a propus serviciile sale de reprezentare pentru 10.000 de lire pe zi (11.500 de euro) şi le-a spus că poate înregistra un discurs de susţinere de la domiciliul său de la Palatul Kensington din Londra, care este de asemenea şi reşedinţa prinţului William, pentru 200.000 de dolari (164.000 de euro).

„Ambasador neoficial al Majestății Sale în Rusia”

Prezent la întâlnire, asociatul său Simon Reading s-a lăudat cu rolul prinţului Michael de Kent de „ambasador neoficial al majestăţii sale în Rusia” şi l-a prezentat ca „un prieten al Rusiei”, conform Sunday Times. El a dat asigurări că relaţiile sale cu Vladimir Putin nu au fost afectate de tensiunile cu Moscova, deoarece el nu are de-a face cu „turbulenţele politice”. Conform aceleiaşi surse, Simon Reading a profitat deja de o recepţie la Palatul Kensington în 2013, în prezenţa prinţului, pentru a tranzacţiona un acces la Kremlin.

Prinţul Michael de Kent, în vârstă de 78 de ani, a fost decorat cu Ordinul Prieteniei în 2009 de preşedintele rus de atunci, Dmitri Medvedev, în perioada în care Vladimir Putin era premier. Citate de agenţia britanică de presă PA, serviciile prinţului Michael de Kent au dat asigurări că el nu a mai avut niciun contact cu Vladimir Putin de la o întâlnire din 2013. Ele au mai precizat că Simon Reading, “un prieten bun, dorind să ajute, a făcut sugestii pe care prinţul Michael nu le-ar fi dorit şi pe care nu le-ar fi putut realiza”.

Prinţul nu este considerat un membru activ al familiei regale şi nu este remunerat de Casa Regală. El îşi câştigă existenţa prin activităţile de consiliere. Aceste dezvăluiri sunt totuşi stânjenitoare într-un moment în care relaţiile dintre Londra şi Moscova sunt la cel mai scăzut nivel.

ARTICOLE SIMILARE

Barack și Michelle Obama divorțează?

Andreea Damian

Salma Hayek, despre decizia de a-și schimba radical imaginea

Andreea Damian

Unde se vede că munca este plătită jalnic – Burberry arde produsele rămase în plus

realitatea

Ce pensie încasează Florin Piersic la 86 de ani

Andreea Damian

Cel mai bun sport pentru a scăpa de celulită

Andreea Damian

Un juriu a decis: un mare hit al lui Katy Perry este plagiat

Andreea Damian

Scrie un comentariu