Tabu
lifestyle

EXCLUSIV: Interviu cu Francis Lawrence – regizorul filmului Apa pentru elefanti

APĂ PENTRU ELEFANŢI e o poveste de dragoste incitantă şi captivantă ce are loc în 1931 în timpul Depresiei, dar are impact azi cu personajele sale puternice şi povestea fascinantă despre dragoste sub Cupola Mare. Realizatorul austriac Francis Lawrence a regizat nenumărate videoclipuri muzicale premiate şi foarte lăudate, lucrând cu artişti ca BLACK EYES PEAS, JAY Z, JANET JACKSON, JENNIFER LOPEZ, BRITNEY SPEARS şi LADY GAGA. Filmele regizate includ CONSTANTINE şi I AM LEGEND.

Î: Ce ţi-a plăcut la cartea lui Sara Gruen încât ai devenit interesat să faci un film despre poveste?

R: “Mi-a plăcut la nebunie cartea. A fost o lectură viscerală şi emoţională grozavă şi povestea s-a derulat într-o lume bogată, foarte detaliată. Mi-au plăcut personajele şi emoţia. A fost prima dată când am lucrat cu un scenarist ca să adaptăm o carte îndrăgită, iar abordarea noastră a fost să încercăm să fim fideli temelor, tonului şi zugrăvirilor romanului. Distractiv a fost să interpretăm materialul original ca să venim cu idei noi.”

Î: Cum ai reuşit să faci asta?

R: “Lucrurile se schimbă întotdeauna când un roman e adaptat pentru marele ecran. Pentru a reduce o poveste de la 400 de pagini la 120 e nevoie de multă muncă, dar când te arunci în esenţa scenelor şi secvenţelor, lucrurile iau o formă uşor diferită.”

Î: Care au fost provocările?

R: “Vrei să fii fidel spiritului cărţii şi să nu pierzi momentele solide şi experienţele din carte la care oamenii ţin. Mi-a plăcut cartea şi lumea pe care a creat-o, aşa că au fost multe lucruri pe care am vrut să le păstrez, dar, din acelaşi motiv, trebuie să renunţi la unele. Trebuie să-ţi apropriezi povestea şi să arăţi atât punctul tău de vedere, cât şi pe cel al scriitorului, al actorilor care au intrat în pielea personajelor. Toate astea permit poveştii pentru film să se dezvolte şi să înflorească.”

Î: Ce te-a entuziasmat la APĂ PENTRU ELEFANŢI – eşti interesat de circ?

R: “Am fost întotdeauna intrigat de circ, mai ales de circul anilor ’20 şi ’30. Ceea ce mi se pare interesant în perioada aia şi de ce cred că circul avea aşa succes atunci e pentru că oamenii nu ştiau atât de multe lucruri ca noi, acum. Nu aveau acces la orice avem noi, aşa că existau surprize şi magie. Acum viaţa e diferită, am văzut toţi fundul oceanului, am văzut luna, am văzut spaţiul, am văzut toate animalele de pe planetă. Avem toţi 500 de canale de televiziune şi internet. Era ceva magic la circ în perioada aia, cu trenurile cu abur, corturile frumoase de pânză, artiştii eleganţi şi animalele exotice. Am vrut să fac un film în care să pot clădi lumea unui circ din acea perioadă şi am căutat întotdeauna o poveste potrivită. Apoi, în toamna lui 2008, Gil Netter (producător) m-a abordat cu o carte. Am citit-o pe toată o dată şi m-am apucat de proiect la puţină vreme după aceea.

Î: Poţi explica cum tu şi ceilalţi membri laureaţi cu premii din echipa de filmare au creat imaginea extraordinară şi atmosfera filmului? (inclusiv Rodrigo Prieto, directorul de imagine, scenograful Jack Fisk, directorul de artă David Crank şi designerul de costume Jacqueline West)

R: “Ne-am uitat la multe filme din anii ’20 şi ’30. Am fost foarte atenţi la limbajul trupului pentru că femeile se comportau altfel pe vremea aia. Reese s-a uitat la multe din filmele astea vechi şi a început să stea jos altfel şi să se ridice altfel şi să-şi ţină mâna în şold altfel şi să meargă altfel. Ba chiar şi vocea ei sună uşor diferit. Aproape că are un accent. Reese a făcut multe cercetări. Toată lumea care a venit la bord pentru filmul ăsta iubea perioada şi circul. Toţi am început fundaţia imaginii cu cercetări amănunţite. Vroiam ca filmul să fie autentic, dar am avut de asemenea o noţiune foarte romantică despre cum era circul în anii ’30. Unul din scopurile noastre a fost să creăm propria noastră versiune a unui platou dosnic unde să avem libertatea de a filma orice vroiam, având multă profunzime şi autenticitate. Am construit circul ca un circ de mâna a doua de pe vremea aia. Corturile au fost ancorate ca pe vremuri, vagoanele de tren au fost echipate cu accesoriile potrivite şi toate costumele au fost ca atunci. Ne-am asigurat de asemenea ca şi angajaţii de la circ să fie de prima mână. Toate elementele astea s-au împreunat foarte bine ca să creeze o atmosferă frumoasă şi realistă pentru noi pentru a face filmul. Parcă călătoream în timp în fiecare dimineaţă în drum spre platou.”

Î: Ce a dus la distribuirea lui Reese Witherspoon în rolul Marlenei?

R: “Reese a fost prima persoană pe care am distribuit-o în film şi a fost o parteneră de creaţie grozavă la început, când puneam proiectul cap la cap. Cred că e o actriţă fantastică. Are o frumuseţe nemuritoare, iubeşte animalele şi nu îi e teamă să încerce nimic. Iar personajul Marlena din film e un pic călită şi dură. Nu e o victimă şi Reese e dură şi ea. E foarte puternică.”

Î:  De ce Robert Pattinson pentru Jacob?

R: “Chiar a devenit bărbat. Chiar am simţit că e foarte asemănător cu Jacob Jankowski şi m-am gândit că o să se potrivească bine cu Reese. Cred că amândoi sunt foarte romantici în filmele lor, şi m-am gândit că o să existe o atracţie între ei. După aceea  Christoph a venit la noi, a citit scenariul şi i-a plăcut, i-au plăcut ideile şi temele din film şi a fost pasionat de idee. Aşa că eu şi Reese ne-am întâlnit de câteva ori şi am vorbit, şi l-am luat la bord, iar el a făcut treabă minunată!

Î: Cum ai descrie natura relaţiei dintre Jacob şi Marlena?

R: “Relaţia pe care am clădit-o în film e unul din elementele mele preferate. Există o ardoare mocnită plăcută ce duce la pasiunea lor tot mai mare. Cred că Jacob se îndrăgosteşte pe loc de Marlena. Frumuseţea, magia, puterea şi încrederea sunt foarte atrăgătoare pentru el. Dar Marlena ţine garda sus; nu are încredere în foarte mulţi oameni. Prin acţiunile sale din film, Jacob începe să străpungă zidul ăla şi Marlena descoperă că e neobişnuit şi excepţional în această lume a circului. Cred că se îndrăgosteşte de moralitatea lui.”

Î: Ai o scenă preferată în film?

R: “Am multe scene favorite. Îmi place scena în care Jacob e singur în pădure şi soseşte trenul, îmi place scena când circul e asamblat pentru prima dată şi-mi place secvenţa cu cina în care Jacob şi Marlena dansează pentru prima dată.”

Î: Care a fost cel mai dificil aspect de a face filmul ăsta?

R: “Cea mai grea parte în a face filmul ăsta a implicat limitele de timp. A trebuit să înghesuim multă muncă tehnică complicată într-un program relativ scurt de 50 de zile. A trebuit să fim foarte eficienţi şi pregătiţi (ceea ce suntem), dar a fost dificil. Fiecare zi a fost complicată de sute de duble, trenuri, multe animale şi artişti de circ. N-a existat zi uşoară, dar a fost distractiv. Unul din motivele pentru care am vrut să fac filmul ăsta e că are speranţă, magie şi frumuseţe. Sper sincer ca oamenii să răspundă la asta.”

ARTICOLE SIMILARE

Paris Hilton s-a despărțit de Benji Madden

realitatea

INCREDIBIL! Uite cum arăta RAMONA BĂDESCU înainte să plece în Italia!

ATENTATELE de la 11 Septembrie/ FOTO & VIDEO

realitatea

Sacha Baron Cohen: Poveşti de dictator

Daniel Radcliffe suferă de “micșorare” pe scenă

realitatea

Next generation

realitatea

Scrie un comentariu