Home > Agenda > EXCLUSIV TABU.RO: Interviu Connect-R

EXCLUSIV TABU.RO: Interviu Connect-R

TABU.RO: Care e ziua din viața ta pe care nu o vei uita niciodată?

CONNECT-R: A fost ziua în care mi-am luat prima casă. Am avut o copilărie foarte grea și eram obișnuit să mă mut tot timpul. De fiecare dată când rămâneam fără bani în casă, ai mei vindeau casa și ne mutam într-o zonă mai ieftină sau într-un apartament cu mai puține camere și, astfel, făceam rost de bani și supraviețuiam încă un an de zile. Asta era mereu ultima soluție. Ne mutam din cartier în cartier. Problema asta, cu casa, a fost tot timpul, iar când am reușit să îmi iau primul apartament a fost o rupere a lanțului ăstuia de mutări.

T.RO: De unde au venit banii cu care ți-ai luat prima casă?

C.: Din muzică. Am strâns doi ani de zile și am avut avantajul că eram obișnuit din copilărie să fiu chibzuit. Banii au venit din muzică și cu ajutorul lui Dumnezeu. Asta se întâmpla acum patru ani.

T.RO: Stai tot acolo?

C.: Nu stau tot acolo. Am reușit să îmi iau mai multe apartamente de atunci, pe care le-am închiriat și, practic, este a doua mea afacere după muzică. Dar este o afacere foarte la îndemână pentru mine ca artist pentru că nu aș avea timp să mă ocup de altceva. Sunt niște bani care vin foarte ușor o dată la fiecare lună.

T.RO: Ai scăzut chiria din cauza crizei?

C.: Chiar am micșorat-o, pe bune!

T.RO: De la cât la cât și în ce zonă?

C.: Hahaha! Nu are importanță. Am făcut asta pentru că i-am înțeles perfect pe chiriași, mai ales că la mine în chirie stau cupluri în două din apartamente. Åži eu am stat în chirie. Eu mă uit la oameni atunci când îmi aleg chiriașii pentru că am investit foarte mult în aceste apartamente și chiar aș vrea să se păstreze bine.

T.RO: Ziceai că ai avut o copilărie grea. Unde ai copilărit?

C.: M-am născut în Floreasca pe strada Cornescu, apoi ne-am mutat în Dristor, apoi în Militari, apoi în Crângași, apoi în 1 Mai, apoi iar în Militari și acum stau în Pantelimon.

T.RO: Åži ai reușit să păstrezi legătura cu prietenii?

C.: În Dristor mi-am petrecut toată copilăria, acolo mi-am făcut prietenii cei mai apropiați în copilărie. Å¢in legătura și acum cu unii dintre ei. Eu am o chestie, pe care nu o doresc nimănui. Trăiesc foarte mult în trecut. Mi-e dor de trecut, de copilărie, chiar dacă au fost grele. Sunt încă un copil. Din cauza mutărilor permanente, legătura cu prietenii mei s-a rupt la un moment dat pentru vreo șase ani. Într-o zi m-am dus la Dristor, la 33B, în fața blocului, știam la ce etaj stătea fiecare și am început să bat la uși. Din șaisprezece am mai găsit doi. Unul era la pârnaie, alții se mutaseră sau își făcuseră familii, dar cu cei pe care i-am mai găsit, țin și acum legătura. Åži cu cei din 1 Mai țin legătura.

T.RO: Mai e vreunul din ei printre prietenii tăi cei mai buni de acum?

C.: Aș minți să spun că da. Acum cei mai buni prieteni sunt dansatorii mei. Ei sunt, practic, o a doua familie. Cinci zile pe săptămână le ptrecem împreună, dormim împreună, mâncăm împreună. Åži mai am un prieten foarte bun, pe Dumi, cu care mă sfătuiesc tot timpul când am o problemă sau trebuie să iau o decizie importantă. Uite, cu el sunt prieten de când stăteam pe 1 Mai. Åžtii că în fiecare gașcă există tipologii, el e tipul inteligent din grup.

T.RO: Tu care tip erai?

C.: Entertainerul. Omul care aducea ziua la viață. Eram cel cu energia pozitivă.

T.RO: Ai furat vreodată ceva când erai mic?

C.: Da. 50 de lei de la tata din portofel. El și-a dat seama cine e vinovatul, m-a întrebat frumos, nu am recunoscut, iar apoi m-a prins. Bine, nici nu avea cum să nu mă prindă. Îmi luasem trei pungi mari de bomboane cu cacao, mere pe băț, înghețată Polar la tot blocul… Ăsta era visul meu atunci. Multe dulciuri. Åži m-a bătut rău de tot. Nu mă mai bătuse niciodată până atunci. Mama era foarte cumpătată cu banii. Pentru orice ban îmi dădea, mă punea să fac ceva. Să duc gunoiul, ceva mic acolo. M-a învățat să muncesc pentru orice bănuț. Ceea ce, îmi e rușine să recunosc, dar nu se întâmplă în multe familii de țigani.

T.RO: Ai frați?

C.: Am o soră care cred că este unul dintre cei mai buni hairstyliști din țară. A făcut facultatea de Åžtiințe Politice, dar apoi a revenit la pasiunea ei și a făcut trei școli de specializare.

T.RO: Ai fost ofertat să participi la Dansez pentru tine?

C.: Da, dar am refuzat pentru că am foarte multe contracte semnate cu luni înainte. Dar îmi pare rău pentru că dansul a fost prima mea dragoste. Prima dată când am urcat pe o scenă a fost ca să dansez. Am făcut șase ani de dans modern cu doamna Mihaela Mercescu la Palatul Copiilor. Am fost la Tip Top Mini Top, Feriți-vă de măgăruș. Åži pentru ediția următoare a emisiunii am fost chemat, dar am fost nevoit să refuz din aceeași cauză.

T.RO: De ce ți-e cel mai frică?

C.: De Dumnezeu. Atât. Dar e mai mult respect, nu frică.

T.RO: Care sunt cele trei locuri în care vrei să ajungi?

C.: La Disneyland în State. Am fost în Franța și mi-a plăcut mult de tot. Aș vrea în Egipt la piramide. Åži, nu în ultimul rând, aș vrea ca, măcar o dată, să fiu în același loc unde este Dan Puric. Îl iubesc pe Dan Puric. Mă fascinează. Am auzit foarte târziu de dumnealui, acum vreo doi ani, dar am citit și "Omul frumos" și "Cine suntem". Nu am fost la nicio piesă, dar am văzut tot ce se poate vedea cu dumnealui pe internet. Nu există nimic cu Dan Puric, care să fie nevăzut de mine pe internet. Acum chiar lucrez la o "șpârlă" (dacă pot folosi un limbaj mai de cartier) care îl include și pe Dan Puric. Dumnealui face și step și mimă și aș vrea să reușesc să îl aduc să țină o prelegere la o școală de street dance. Parcă îl și văd vorbind despre dans și Dumnezeu. Eu sunt mereu înconjurat de cifre. Semnez contracte, sunt mereu interesat să știu cât e ceasul, concert pe data de la ora de, cânți atâtea minute. Åži cifrele mă fac să îmi pierd culoarea, iar când citesc sau îl ascult pe Dan Puric simt că mă colorează din nou. Îmi dă o stare de bine. Dacă ar fi să le recomand tinerilor un drog, ar fi Dan Puric. Eu mă droghez cu Puric.

T.RO: Îți plac filmele?

C.: Da.

T.RO: Dacă ai avea posibilitatea să joci un anumit rol din filmele pe care le-ai văzut, oricare, ce rol ai vrea să joci?

C.: Al Pacino în Parfum de Femeie. Mă văd acolo.

T.RO: Am văzut că nu ai nicio problemă în a spune că ești țigan. Å¢i se întâmplă des să te lovești de discriminare?

C.: Mai tot timpul. Faptul că am recunoscut a fost o dezlănțuire a mea. Ultima dată s-a întâmplat la imnul Liberty Parade. O persoană a găsit o singură justificare pentru a desființa piesa și a zis: "Da bă, e frumoasă piesa, dar e cioară!". Åži sunt multe. Cea care m-a durut cel mai mult a fost după un articol din Libertatea în care spuneam că îmi doresc foarte mult un copil. Åži ziceam acolo că împlinirea mea sufletească va fi atunci când mă voi vedea de două ori în același timp pentru că sunt sigur că viitorul meu copil va fi exact ca mine. Iar cineva a scris că împlinirea lui sufletească va fi atunci când va muri copilul meu și mi se va stârpi specia. Revin la imnul Liberty Parade. Erau sute de comentarii de genul "ce vrea cioara asta?" sau "ce caută țiganul ăsta borât aici?", iar la Liberty Parade am urcat pe scenă am zis "ridicați mâinile în aer" și toți ce 75.000 de spectatori au ridicat mâinile în aer. Nu înțeleg unde sunt ăștia care mă vor mort sau așa mai departe…

T.RO: Asculți manele?

C.: Nu, dar am încercat să înțeleg de ce au acest succes. Åži eu cred că e ritmul. Pe acest ritm, femeile dau din buric, iar țiganul stă și se uită la ea și e excitat. Asta cred eu că e explicația. Unii dintre artiștii care le interpretează au niște voci și tehnici vocale absolut remarcabile, dar nivelul din text e undeva foarte jos. Ei vorbesc doar de ego, "sunt mare miliardar, fetele pe mine sar"…  

T.RO:
Care versuri de manele ți-au rămas întipărite în minte?

C.: Muuulte, dar în primul rând "oooo, viața mea". Dar ei au o problemă. Plâng și atunci când cântă de bine. Adică nu poți să cânți "Câți bani am făcuuuut" ca și cum ai plânge. Care e faza? Plângi că ai făcut bani? E dubios. Piesele lor nu au conținut. În schimb ascult Romica Puceanu am și samplat din ea pe piesele mele. Ascult Fărâmiță Lambru și Toni Iordache, Åžaraiman. Muzica lăutărească e altceva. Are esență.

T.RO: Ce sfat ai da politicienilor astfel încât să îi îndemni să combată rasismul? Nu știu dacă-ți aduci aminte, de exemplu, când domnul președinte Traian Băsescu a numit o jurnalistă "țigancă împuțită"…

C.: La noi, la țigani, există o vorbă care zice că "românul nu se simte bine dacă nu te face măcar o dată țigan". Nu cred că Băsescu e rasist. Politica pentru țigani o duce domnul Nicu Păun. Încerc și eu. Nu zic că sperăm să refacem imaginea, dar măcar să construim un început. O să dureze mult timp. N-o să fiu eu eroul nației mele, dar măcar vreau să fac ceva acolo. Erou e un tip, îmi scapă numele, cred că Florin, care a creat un cabinet de studiu pentru romi la Facultatea de Istorie și el chiar luptă pentru noi. A obținut un buget de 40.000 de euro de afară și știi ce face? Ia copii romi și le spune: "Bă, daca până la sfârșitul anului nu ai nicio absență, primești banii așia". Deci le dă bani ca să se ducă la școală. Åži asta funcționează. E o idee genială care chiar îi stimulează.

T.RO: Cum ți se pare Elena Udrea?

C.: Eu am văzut-o și ascultat-o de câteva ori. Mi se pare o femeie deșteaptă care poate să lupte cu un bărbat. Am văzut-o angajată în niște discuții mai aprinse cu niște politicieni și chiar le ținea piept. She’s a fighter! Are verb. E ok ca om politic.

T.RO: Boc?

C.: E o marionetă pe care îl bagă Băse în față când e el obosit. Eu cred că nu are nicio idee, săracu’, despre nimic. Din păcate.   

T.RO: Ai multe fane?

C.: Am în general fane. Eu chiar dacă par așa mai dur, sunt un tip sensibil. Am scris poezii, dar pe care încă nu le-am pus pe muzică. Scriu mult. Sunt limitat în a-mi exprima această sensibilitate pentru că trebuie să îmi pun un ambalaj comercial.

T.RO: Å¢i s-a întâmplat vreodată să sară pe tine?

C.: Da. E inevitabil. Am fost zgâriat pe față, mi-au fost sparți ochelarii. Pe mine mă surprind fazele astea, nu vreau să par modest, dar fiind un copil crescut cu cheia de gât într-o familie modestă, uneori mai uit la ce nivel am ajuns. E foarte mult pentru mine ce se întâmplă.

T.RO: Pentru ce artiști ai compus?

C.: Compun de foarte mult timp. De șapte, opt ani. De asta am și înființat Rappin’ On. Am compus pentru Delia Matache, Marcel Pavel, Taraful din Clejani, piesele mele. I Like the Trumpet a lui Dj Sava cu Raluka e scrisă de mine. Am compus pentru Cristina Rus, Alb Negru, Bordeaux, Miki de la Kpital.

T.RO: Cum ai reușit să capeți accentul englezesc/jamaican cu care cânți? Eu nu m-am prins că e o piesă românească.

C.: E o chestie care ține de genă. Å¢iganii au o fonetică și o ureche muzicala fantastice. Nu există țigan fără ureche muzicală. Åžtii ca există mitul ăla că atunci când Dumnezeu a împărțit meseriile la popoare, țiganul s-a trezit ultimul și când a ajuns la El, Dumnezeu n-a mai avut să-i dea decât o vioară. Å¢iganul cântă. Åži Raluka cântă la fel de bine în engleză. După părerea mea e cea mai bună voce feminină din România în momentul ăsta. E un artist în devenire și nu are decât vreo 22 de ani. Ea vine în studio și trage din prima. În cinci minute termini treaba cu ea. E fantastică!

T.RO: Îți faci singur coregrafiile?

C.: Nu. Coregraful meu, Gil, se ocupă. Cred că e cel mai bun coregraf și a demonstrat asta la multe concursuri. Eu mai am câte o idee din când în când.

T.RO: Cum se face că în clipuri ești acel tip macho, cuceritor, iar în realitate ești atât de simplu și modest? Adică, acum că te-am cunoscut, mi se pare că e o diferență de la cer la pământ…

C.: Nu mi-e greu să îmi creez acea imagine. În primul rând sunt gemeni și trec de la o stare la alta foarte repede, iar în al doilea rând, cred că toți oameni sunt așa. Dacă ești sensibil, te afișezi ca fiind un dur ș.a.m.d. Surpriza asta o au fanii și organizatorii mereu. Eu sunt sincer în afara scenei. Imaginea mea ține de spectacol. În rest, spun bancuri, fac tot timpul caterincă. Ăsta e farmecul meu. Dar încerc să creez un echilibru. Mi se pare că cea mai mare calitate a unui artist este să se transpună în pielea unui personaj, nu să exprime în continuu viața reală. Ca un actor.

T.RO: Ești atras de actorie?

C.: Foarte mult. Marius Bodochi mi-a spus că nu am nevoie să vorbesc, să deschid gura. Pentru că ochii mei vorbesc pentru mine. Am fost la Regina mamă de vreo trei ori. Mi-a plăcut la nebunie, dar a treia oară parcă mi-aș fi dorit ca actorii să schimbe ceva. Åži a fost uluitor pentru că am avut senzația că am transmis asta. La un moment dat Bodochi o întreba pe Olga Tudorache: "Mă mamă, cum ți se par ție bărbații care trăiesc numai lângă bărbați?", iar doamna Tudorache răspundea "homosexuali". În seara aia a răspuns "bulangii". A fost incredibil. Îmi place actoria.

T.RO: Ce poiecte ai acum?

C.: Cel mai important este cel de-al doile album al meu, Cameleon și e un album îndrăzneț pentru că va avea douăzeci de trackuri. Practic sunt zece piese, în două variante. Varinta radio și cea crudă, inițială, așa cum le-am compus. Eu compun altfel. Nu plec de la un tipar. Cânt la pian, fac armonii și intru într-o poveste și încep să compun. Åži vreau ca lumea să se bucure de chestia asta. Sunt unele piese care sună inițial a jazz, iar apoi le-am dus în zona house – dance. Oricum mi se pare că ne robotizăm, devenim robosapiens. Așa că vreau să dau ceva natural, o chitară curată, un pian curat. Åži iar îmi vine în minte o bucată dintr-un interviu cu Robert Turcescu și Dan Puric în care un țăran i-a zis lui Turcescu: "Domnu’ Turcescu, luați din vinul ăsta că e făcut de om".  Așa e și muzica, făcută de om, dar, de multe ori, ajunge să nu mai sune așa. Acum ne preocupăm să promovăm piesa "Still" pe care am făcut-o împreună cu Chris Mayer. Åži în plus vrem să schimbăm show-ul. Fac asta în fiecare an. Acum vreau să trecem de ideea de concert și să facem un spectacol, vom trece prin mai multe genuri de dans. Vom avea cam șase rânduri de costume.

T.RO: Zi-mi ultimul banc la care ai râs tare.

C.: Hmmm, erau doi vecini. Un român și un țigan. Åži aveau două case din alea în oglindă. Suprafață identică, gresie identică, mobilă identică, parchet la fel. Åži într-o zi românul îl vede pe țigan la gard și îi zice: "Vecine vezi că o să vând casa". Å¢iganul dă din cap zice că bine și întrebă cât cere pe ea. Românul îi zice că 100.000 de euro. Atunci țiganul zice că și el o vinde, iar românul, evident întreabă cât cere pe ea. Åži țiganul zice că 150.000. Românul se miră și zice: "Cum vecine? Că sunt la fel, valorează la fel". La care țiganul îi răspunde: "Da. Åžtiu. Dar eu n-am vecin țigan".


Articole asemanatoare
De Ziua Nationala a Romaniei, DAN PURIC portretizeaza „sufletul romanesc”
JAY SEAN CANTA PE SCENA ROMANIAN MUSIC AWARDS!
CINE CANTA LA ROMANIAN MUSIC AWARDS?
IATA cu cine si-a inselat nevasta CONNECT-R! Foto!

Comenteaza acest articol

EXCLUSIV TABU.RO: Interviu Connect-R

by admin   11 min
0