Home > Agenda > EXCLUSIV TABU.RO: Interviu cu Ioana Nicolaie

EXCLUSIV TABU.RO: Interviu cu Ioana Nicolaie

Primul lucru care m-a mirat la Cerul din burtă – și care mă intrigă în viața reală – este că aproape orice femeie insărcinată se simte unică. Ceea ce poate că este firesc. Dar într-un interviu spuneați că o mulțime de femei au empatizat cu experiența personajului din carte. Cât de unică este, de fapt, această experiență, dacă aproape toate femeile ajung să o trăiască?

Eroul cărții Parfumul, de Patrick Suskind, își face apariția astfel: mama, vînzătoare de pește într-o lume medievală, nu se întrerupe din cîntărit și tranșat în timp ce îl naște. Nu-i dă importanță nici cînd, căzut printre solzi, piei soioase și murdărie, începe, spre deosebire de primii ei născuți, să se miște. Mirosul și-apoi țipătul îl salvează. Mama, deci, nu era deloc exemplară.
De-a lungul timpului, sarcina n-a fost tocmai o bucurie. O dată ce venea un copil, era urmat, în avalanșă, de alții. Lupta să dădea apoi cu bolile – moartea infantilă era aproape o regulă -, cu sărăcia, cu prejudecățile lumii tradiționale. Schimbarea de mentalitate s-a produs de curînd, emanciparea din ultimul secol modificînd substanțial raportul dintre oameni. Azi, existînd contracepția, orice femeie poate să aleagă. Pendulînd între carieră și relații de cuplu fragile, multe chiar nu mai devin mame. Nu-și doresc asta, n-au nevoie, sarcina e animalică, viscerală, de ce s-ar complica? Cred, de aceea, că opțiunea aducerii unei ființe noi pe lume este foarte prețioasă. Iar experiența propriu-zisă, starea de maternitate, deși mereu diferită, rămîne constant un miracol. Despre ce are ea în comun, se poate comunica. În Cerul din burtă, am încercat să fac asta.

Spuneați la un moment dat că vă interesează autenticitatea și biografia ca temei pentru ceva mai înalt, deși asta presupune un oarecare risc. Care sunt riscurile pe care vi le-ați asumat când ați scris “Cerul din burtă”?
Lumea unui scriitor e ca o planetă în care găsești munți, oceane, cîmpii sau deșerturi, uneori și văzduh. Parte din ele sînt cartografiate – fiindcă există cărțile -, parte nu vor ajunge nicicînd explorate. În ce mă privește, miezul care unifică, centrul care dă gravitația, îl constituie biografia. În cărțile mele de versuri – Poză retușată, Nordul sau Credința – sînt chiar eu, doar că la vîrste diferite și-n mai multe povești. În romanul O pasăre pe sîrmă, mi-am retrăit, prin personajul central, studenția post-revoluționară bucureșteană. Pînă și Aventurile lui Arik, cartea mea pentru copii, are în țesătură dorul după cei unsprezece frați ai mei pe care, din cauza distanțelor, rar îi pot vedea. 
Cerul din burtă a fost inițial un jurnal, cu miză autenticitatea. Am știut cumva că nu risc, fiindcă am scris cu mare detașare această carte. Doar după ce a fost gata, mi-am dat seama că, tema fiind originală, trebuie să-i găsesc repede un editor. La nici două luni Cerul… era lansat, iar eu repetam ușurată: orice, dar orice poate fi pus în literatură, doar să alegi cu grijă dozajul.

Există poezie pur și simplu cum există proză pur și simplu, dar Cerul din burtă este altceva.. Din motive evidente, ea nu ar fi putut fi scrisă de un bărbat. Care au fost, însă, reacțiile cititorilor la această carte? Empatizează bărbații cu un astfel de subiect?
Am avut multe cronici scrise de critici bărbați la prima ediție a Cerului din burtă și nu mi s-a părut că ar fi fost probleme de receptare. Cărțile nu sînt doar subiect, ci și tehnică literară, construcție, stil. În plus, lumile ficționale, cu cît sînt mai străine, sînt mai atrăgătoare. Ele sînt aventuri ale minții, nu oglinzi în care te reflecți fără mister. Cerul din burtă n-ar fi putut fi scrisă de un bărbat din două motive: una e să te afli în interiorul unei experiențe și alta s-o aproximezi dinafară; iar prioritățile literare sînt diferite la prozatori și la prozatoare – ca să dau un exemplu, e greu de presupus că o femeie ar scrie despre cum era serviciul militar obligatoriu înainte de 1989.

Există limite pe care o scriitoare și le impune atunci cînd descrie o experiență atît de intimă?
Nu cred, pînă la urmă contează cum începi. Așa cum tot ce e în jur are o formă, și textele și-o completează pe-a lor. Prima propoziție dă seama și de final. Cum nouă nu ne crește din senin un organ suplimentar, nici cărților nu li se poate adăuga ceva ce nu există încă de la prima frază. Pe mine mă preocupau tandrețea, magia, uimirea, și nu visceralul gol care duce deseori la respingere.

Spuneați că vă interesează personajele femei, poate dintr-o înțelegere firească, dar și, în parte, pentru că aveți sentimentul că femeile au fost nedreptățite. Vine această afirmație dintr-o experiență personală sau este o constatare generală?
Experiențele mele sînt bune, pentru că m-am născut într-un secol mai blînd cu diferența. Am dat totuși de profesorul care-ți dă o notă mai mică pentru că ești blondă, de colegul care declamă superior în amfiteatru că femeile sînt zero, dacă tot n-au făcut nimic în istorie, de șoferii care-și arată “mușchii” în trafic, de criticul literar în judecățile căruia autoarele sînt exotice, pete de culoare, oricum nu contează. Dar aceștia, pe lîngă rest, de ce-ar avea importanță?
Cît despre personajele femei, uitați-vă cît de artificial au fost făcute în mare parte din literatura noastră!

În carte, la un moment, vorbiți despre maternitate resimțită ca sfârșit al tinereții. E valabilă afirmația doar pentru dumneavoastră? Sau pentru femei în general?
Nu-mi amintesc acest detaliu. Dar sentimentul tinereții – ca și-al bolii – e atît de relativ. E o platitudine, dar poți fi tînăr și la optzeci de ani, cum poți fi bătrînicios la puțin peste douăzeci. Sarcina este totuși un prag. După ce-l treci, știi că n-ai să-ți mai ocupi niciodată imaginea lăsată în spate. Dar nu tînjești după ea.

Citeam deunăzi că există pe Facebook un grup de femei ale căror fotografii cu ele alăptînd au fost interzise de pe site. Este maternitatea în continuare un tabu? În ce măsură? Åži în ce masură este cartea dumneavoastră un protest la adresa acestor întîmplări?
În cazul de față nu cred că e vorba de abuzuri sau de tabu-uri, ci mai curînd de niște reglementări legislative. Nu ai dreptul, ca părinte, să pui pe internet imagini cu bebelușul tău dezbrăcat, din rațiuni de protecție a copilului. Chiar expediind genul acesta de imagini spre o adresă particulară, poți fi luat sub observație. Dacă ne gîndim ce se ascunde prin vastele întinderi virtuale – cîți prădători, cîți devianți ș. a. m.d. -, măsurile cu pricina nu mai sînt deloc reprobabile.

Ca o curiozitate personală, cum se reflectă toate schimbările fiziologice din timpul sarcinii asupra imaginii de sine a proaspetei mame?
Este simplu: știi că fizic vorbind treci printr-un fel de paranteză – e o plăcere să mănînci ce și cît vrei, fără să ții cont că vei crește în greutate – și că, după un timp, lucrurile se vor întoarce în punctul inițial. Surpriza vine după naștere, cînd faci niște eforturi ca să-ți poți îmbrăca vechile haine.

Cît de importantă este experiența maternitătii în formarea dumneavoastră ca femeie?
Fără ea n-aș fi scris Cerul din burtă. Åži, mai trist, aș fi dat cu piciorul la o întreagă – și minunată – lume.

Din ce în ce mai multe femei decid să nu devină mame. Este firesc, credeți?
Cum nu sîntem îngeri, nu  e firesc. Åži totuși: cine sau ce te încurajează să devii astăzi mamă?

 

 


Articole asemanatoare
Bianca Brad, mesaj sfasietor pentru fetita ei, care ar fi implinit 7 ani
Cum arata Anca Serea la doar o luna dupa nastere!
Bebelusa Cristina arata impecabil dupa sarcina! A slabit 11 kilograme intr-o saptamana!
Cum arata cu adevarat corpurile femeilor dupa nastere. Un proiect foto face senzatie pe net!

Comenteaza acest articol

EXCLUSIV TABU.RO: Interviu cu Ioana Nicolaie

by admin   5 min
0