Tabu
lifestyle

Extratereştrii VOCA PEOPLE revin la Bucureşti în căutare de noi energii muzicale

Anul trecut, extratereştrii de pe Planeta VOCA au aterizat pentru prima oară în Bucureşti, la Sala ArCuB. Curioşi şi vioi, membrii echipajului s-au împrietenit rapid cu spectatorii. Liant le-a fost Muzica.

În plină întâlnire de gradul trei cu bucureştenii, căpitanul navei, obosit după ani-lumină de zbor intergalactic şi având responsabilitatea echipajului pe umeri, a suferit un “şoc ritmic” (un fel de lipsa de calciu de pe la noi…). Comandantul şi-a revenit pentru că, ajutaţi de public, membrii echipajului l-au resuscitat, aplicându-i un tratament melodic intensiv. Extrem de recunoscători, omuleţii albi au înţeles ce importante resurse muzicale are această zonă şi ne-au inclus în traseul lor cosmic.

Echipajul VOCA se plimbă mult prin spaţiu, iar când ajunge pe Pământ, întreprinde expediţii muzicale pe toată suprafaţa acestuia. Cântă cu casa închisă pe Broadway şi la Bobino Theatre (Paris). Au frecvent concerte la Roma, Sao Paolo, Moscova, Mexico City sau Singapore. Dar cel mai tare i-au îndrăgit pe români; apreciază în mod special energia lor muzicală!

Astfel, Captain Beat-On, Tubas, Alta, Scratcher, Mezzo, Soprana, Tenorro şi Bari-Tone ne-au  anunţat prin Facebook, mail-spaţial şi alte mijloace specifice că, între 15 şi 19 mai,  revin la Bucureşti, cu o serie de şapte spectacole, pentru toate vârstele şi gusturile.

În celebra formulă, VOCA PEOPLE pregătesc publicului o incursiune aparte în istoria muzicală a Terrei. Traseul? De la simfoniile lui Bethoven şi Bach, prin ariile lui Bizet şi Rossini către şlagărele unor trupe celebre, precum Beatles, ABBA sau Queen, dar şi ale pop-star-ului Michael Jackson, până la hit-urile anilor 2000. Toate sunt reproduse fidel, fără a folosi niciun instrument muzical. Doar cu vocile lor nepământene şi surprinzătoarele sunete de beat-box.

Să nu vă mire dacă-i întâlniţi prin Bucureşti. Sunt paşnici şi prietenoşi. Puteţi comunica foarte uşor cu ei prin muzică. Deviza lor rămâne:

„MUZICA ÎNSEAMNĂ ENERGIE! ENERGIA ÎNSEAMNĂ VIAŢĂ!“

Noi nu trebuie decât să-i primim cum se cuvine!

Biletele, în valoare de 150 lei, 120 lei şi 80 lei, pot fi achiziţionate de la: Casa de Bilete ArCuB (Str. Batişte nr. 14) sau online pe http://bilete.arcub.ro/. prin reţelele Eventim şi Bilete.ro şi online pe www.eventim.ro şi www.bilete.ro .

ARTICOLE SIMILARE

«Catone abia aşteaptă ca Şerban Ionescu să moară!»

Câştigătorii SAG Awards 2012 – Vezi lista completă!

realitatea

Cristea a bătut-o pe Bianca? (FOTO)

James Franco: Poate că sunt gay!

realitatea

Ghici cine…

realitatea

Nunta la varf in PSD: Victor PONTA a luat parte, cu un alai de ministri! FOTO!

Scrie un comentariu