Interviu de Gabriela Lupu
V-ați câștigat gloria datorită cinematografului și cu toate acestea nu vă puteți reține de la mici escapade teatrale. De ce?
Un artist nu se simte niciodată pe deplin împlinit. Åži cu atât mai mult când acest artist e o femeie. Vrei mereu alte și alte lucruri. Noi, cât mai noi. E ca la shopping. Åžtii bine că acasă ai dulapurile burdușite cu haine și totuși nu te poți abține să cumperi altele. Este o formă de adicție. Nu e departe de dependența de droguri și de alcool, dar credeți-mă, e mult mai greu de tratat. De fapt, eu cred sincer că nevoia de teatru e imposibil de vindecat. E ca o boală a sângelui sau ca un virus pe care-l credeai anihilat, dar care reapare pe neașteptate, când îți e lumea mai dragă.
Ce are teatrul atât de special de nu poate fi suplinit întru totul de cinema?
Teatrul îți dă siguranță, e ca o relație stabilă cu un bărbat în toată firea pe care te poți baza. E acel „acasă“ unde știi că te poți întoarce oricând, la orice vârstă, indiferent de câte „infidelități“ ai săvârșit între timp. Cinematograful are „sclipiciul“ unei aventuri amoroase cu un bărbat tânăr, relație despre care știi, în sinea ta, că nu va putea dura la nesfârșit.
E mai comod pe scenă decât pe platoul de filmare?
O, Doamne, nu! Dimpotrivă! Pe scenă ești tu cea adevărată, în pielea goală aproape. În teatru nu poți minți. Așa cum acasă, în intimitate, îți dai măștile jos.
Cinematograful, amantul în cazul de față, e mai protector?
Da. Deși nu e sincer, cum e soțul. Dar te minte așa de frumos…
Până la urmă, nu m-am lămurit spre care înclinați mai mult, spre soțul și stăpânul venerabil, irezistibil în postura de Alfa Male, sau spre amantul tânăr și ușor de manipulat?
Vai, dar cum îi poți cere unei femei să se decidă vreodată? Nu, nici vorbă să renunț la vreunul. Îi vreau pe amândoi. Teatrul e dur, violent adesea, dar noi, femeile, suntem cu toate masochiste. Ne place de murim să dezvoltăm relații de love & hate sau de stăpân și sclav cu partenerii noștri. Åži apoi, cum să renunț la banii și la strălucirea pe care mi le asigură amantul bogat? Aveți milă. Nu mă puneți să aleg! Eu vreau să trăiesc într-un permanent menage a trois.
E ușor sexuală relația pe care o aveți cu meseria dvs.?
Ușor? Nuuu. Este aproape întru totul asemeni relației pe care o am cu bărbații. Numai că în meserie încerc să fiu onestă până la capăt. În viață, îmi permit să mai mint din când în când. Pentru că nu poți fi tot timpul sincer. Ar fi și plictisitor.
Să înțeleg că există și ceva urme de perversitate în meseria de actor?
Perverși suntem cu toții. Si noi cei care ne expunem uneori până la limita indecenței și voi cei care ne priviți cu patimă. Nu dați vina numai pe actori!
Vă place statutul de divă?
Da și nu. Åži nu o spun din ipocrizie. Sper să fiu considerată în primul rând o actriță foarte bună și de-abia apoi „divă“ sau cum ați spus. Am muncit enorm ca să fiu respectată ca actriță. Sigur că e plăcut să te știe o lume întreagă. Ar fi culmea să neg. Pentru că până la urmă pentru asta m-am spetit toată viața. Dar celebritatea își are prețul ei care uneori nu e nici mai mult, nici mai puțin decât viața ta. Cariera îți fură complet libertatea și șansa unei existențe normale. Åži așa cum nu mă pot hotărî între soț și amant, tot astfel mi-aș dori să fiu și celebră, dar să am și o viață personală. Åži asta este imposibil. Am momente în care îmi vine să renunț cu totul la meserie. Fiindcă celebritatea și banii nu sunt până la urmă decât niște diamante de închiriat. Pentru a le avea o seară ți-ai pus amanet toată viața. Nu știu nici până acum dacă a meritat sacrificiul, dar prefer să trăiesc în negare. Așa că lupt mai departe pe scenă și pe platouri. Ar fi și prea târziu pentru altceva.
Cum vă încurajați în momente din acestea în care simțiți că viața a trecut pe lângă dvs.?
Îmi spun că am ales bine când mi-am pus cariera pe primul plan. Meseria mi-a dat cu adevărat satisfacții. A fost corect din partea ei. Åži-a îndeplinit „contractul“ făcut cu mine. Dar viața, spuneți și dvs., este viața vreodată corectă? Dacă ești un actor bun, poți spera la fericirea succesului. În viață însă, oricât ai fi de talentat, de disciplinat, de cinstit și de iubitor, nu ai absolut nicio garanție că vei fi vreodată fericit. Iar când sunt din cale afară de deprimată, folosesc inteligentul subterfugiu al lui Scarlett O‘Hara. Îmi spun: „Mâine. O să mă gândesc la asta mâine. After all, tomorrow is another day“!