Rujul, în special cel roșu, a fost pentru multe secole la rând asociat cu femeia senzuală, depășind uneori granița moralității, fiind considerată vrăjitoare, curtezană sau gheiță, alteori având chiar sânge regal.
Abia în epoca de aur a filmelor de la Hollywood, după anii ‘30, rujul roșu purtat Marilyn Monroe, Brigitte Bardot sau Elizabeth Taylor a început să fie considerat acceptabil și purtabil în viața de zi cu zi. În termeni psihologici, roșul este asociat cu căldura, energia pozitivă, motivarea. Multe studii au demonstrat că roșu este culoarea care excită cel mai intens emoțiile noastre. Istoria rujului roșu e destul de interesantă.
Totul începe în anul 1912, în New York, cu mișcarea sufragetelor, al cărei scop a fost obținerea drepturilor politice pentru femei, în principal dreptul de vot. Elizabeth Arden, fondatoarea mărcii de produse cosmetice cu același nume a fost o susținătoare a drepturilor femeilor. Ea s-a aliniat cauzei, oferind tuturor participantelor un ruj roșu. Liderele mișcării, Elizabeth Cady Stanton și Charlotte Perkins Gilman, au iubit rujul roșu pentru capacitatea sa de a șoca bărbații, iar sufragetelor au considerat-o îndrăzneață, adoptând-o ca semn al rebeliunii și al eliberării.
În numeroasele sale nuanțe, această culoare de pe buze a fost o armă culturală puternică. Până la popularizarea rujului la începutul secolului XX, buzele roșii erau adesea asociate cu femei dubioase din punct de vedere moral. Dar pe măsură ce mișcările pentru drpeturile femeilor se răspândeau în Europa, Noua Zeelandă și Australia, organizatorii britanici și americani împărtășeau adesea tactici. Iar această solidaritate s-a extins și la machiajul lor. Inspirată de omologii săi americani, liderul sufragetelor britanice, Emmeline Pankhurst, s-a dat cu ruj roșu, care a contribuit la răspândirea gestului simbolic între colegele ei activiste.
Deși sufragetele au popularizat buzele roșii la vremea lor, a existat deja un impuls pentru a normaliza rujul în rândul femeilor în general, întrucât s-a renunțat la corsete pentru sutiene și au început să adopte ținute mai simple, în genul lui Coco Chanel.
S-ar putea ca sufragetele să nu fi fost singurele responsabile de popularizarea buzelor roșii. Elizabeth Arden a creat în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial un ruj roșu special pentru femeile care luptau în forțele armate pentru a le face să se simtă mai puternice și mai ambițioase. Adolf Hitler a „urât faimosul ruj roșu”. În țările aliate, purtarea acestuia a devenit un semn de patriotism și o declarație împotriva facismului. Tot atunci, Winston Churchill, deși raționalizase toate cosmeticele, nu a făcut asta și cu rujul, permițând producția lui doarece considera că ridică moralul populației. Când impozitele au făcut ca rujul să fie scump în Marea Britanie, femeile în vopseau buzele cu suc de sfeclă roșie. Acesta a arătat rezistența lor în fața conflictului. Rujul roșu le-a permis să-și păstreze sentimentul propriei identități.
În prezent, buzele roșii sunt folosite adesea în demonstrații. În 2018, în Nicaragua, femeile și bărbații au purtat ruj roșu pentru a-și arăta sprijinul față de protestatarii antiguvernamentali. În decembrie 2019, aproape 10.000 de femei din Chile au ieșit în stradă toate având buze roșii pentru a denunța violența sexuală din țară.