Home > Fashion > Fashion Illustration Workshop

Fashion Illustration Workshop

Sâmbătă 22 mai, ora 16:00 – 20:00

Loc: Haș Haș – Coffee and Lounge
 Str. Vasile Lascar nr. 24
     

Fashion Illustration Workshop își propune să fie un atelier introductiv în zona designului vestimentar contemporan. Metodă de desen specială și modalitate de proiectare a creațiilor, ilustrația de modă reprezintă un domeniu deosebit în care se regăsesc foarte multe alte surse creative: desenul anatomic, fotografia, colajul, exagerările din ilustrația de benzi desenate, pictură, design de obiect etc.

Prezentă în revistele de modă și lifestyle, în reclame și chiar în lucrări de artă, ilustrația de modă părăsește atelierul designerului vestimentar pentru a apărea frecvent în imaginile culturii urbane.

Atelierul va incorpora o temă teoretică : o prezentare a metodei de lucru la ilustratori cunoscuți precum Hiroshi Tanabe, Carlotta, Amy Davis, Kiraz sau Michael Economy, o analiză formală a lucrărilor lor și o imagine de ansamblu a ilustrației fashion la ora actuală.
A doua parte a atelierului cuprinde o latură practică, de desen: introducere în desenul de ilustrație de modă, abc-ul corpului uman în ilustrație (construcția corpului), proporții și modele. Vom urmări împreună principalele metode de lucru și primii pași în această arie extrem de largă și versatilă a desenului de modă.


Despre workshop
:

Workshop-ul va începe prin prezentarea subiectului de fashion illustration: domeniu, designeri și ilustratori cunoscuți, exemple de ilustrație de modă. Această parte va pune accentul pe materialul vizual din prezentare pe care îl vom discuta împreună.
După această introducere, vom explora metodele de lucru în desenul de modă având la dispoziție toate materialele necesare. În această parte se va insista pe desenul în creion a corpului uman și pe modul în care desenul de modă folosește stiluri diferite de proiectare anatomică. Scopul acestei părți este de a oferi datele introductive necesare pentru desenarea corpului uman în ilustrația de modă.

 

Urban Lab pune la dispoziție participanților materialele necesare iar toate obiectele confecționate în atelierul Refashion devin proprietatea participanților.


Durata atelierului
: 4h

Costul atelierului: 40 de lei

Înscrieri la adresa: madalinaiuliatimofte@gmail.com

Lector atelier: Mădălina Timofte


Comenteaza acest articol

Fashion Illustration Workshop

by admin   1 min
0