Tabu
HEALTH

Femeile, mai puțin afectate de COVID-19 decât bărbații

Numărul bărbaților care mor de COVID-19 este mai mare decât al femeilor, iar cercetătorii au găsit explicația.

Un studiu realizat de cercetători din Statele Unite ale Americii, publicat în revista științică Nature, arată că răspunsul imunitar al femeilor și bărbaților împotriva COVID-19 ar putea fi diferit. Acesta ar putea fi explicația faptului că bărbații dezvoltă într-o măsură mai mare măsură forme mai grave ale bolii și înregistrează 60% dintre decesele provocate de COVID-19 pe plan global.

„Am descoperit că bărbaţii şi femeile dezvoltă tipuri diferite de răspunsuri imunitare pentru COVID-19”, a subliniat autoarea principală a studiului, Akiko Iwasaki, într-o înregistrare video dată publicităţii online de Universitatea Yale din Statele Unite.

Potrivit oamenilor de știință, în cazul femeilor, acțiunea limfocitelor T, celule care au funcția de a distruge celule infectate și contribuie la susținerea sistemului imunitar, a fost mai puternică, chiar și în cazul pacientelor mai în vârstă. În cazul bărbaților, un răspuns nepotrivit al acestor limfocite a dus la agravarea bolii.

O altă explicație ar fi că bărbații produc mai multe citokine decât femeile. Furtuna de citokine, frecventă în cazurile severe de COVID-19, este un răspuns inflamator al sistemului imunitar necontrolat, care duce la o fază severă a bolii și o stare critică, urmată deseori de deces.

ARTICOLE SIMILARE

Patru gustări care te ajută să arzi grăsimile și să dormi mai bine

Andreea Damian

Protecţia solară reduce producţia de vitamina D? Descoperirea care îi contrazice pe medici

Andreea Damian

Pericolul ochelarilor de vedere cumpărați din supermarket

Andreea Damian

Guma de mestecat fără zahăr ar putea ajuta la combaterea cariilor dentare

Andreea Damian

A mâncat 2.200 de calorii pe zi și a slăbit fără înfometare. Cum a reușit

Andreea Damian

ALERTĂ! România, la un pas de epidemie de gripă

Andreea Damian

Scrie un comentariu