Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

Femeile manierate sunt sexy!

Bunele maniere la masă se educă în timp şi presupun păstrarea unor reguli care s-au impus de-a lungul anilor. Chiar dacă trăim în vremuri extrem de agitate, într-un ritm trepidant, n-avem voie să renunţăm la nişte norme ale bunul simţ atunci când mâncăm. 

E bine să ştim că manierele elegante nu încarcă inutil existenţa ci aduc un plus de armonie şi de frumuseţe care ne ajută să transformăm în bucurie fiecare clipă în care ne aşezăm la masă, singuri sau alături de prieteni şi invitaţi.

Aşadar iată câteva reguli privind aranjarea mesei:

Locul de luat masa trebuie să strălucească de curăţenie, iar pentru asta este responsabilă femeia, după cum ştim. Până să ajungă în stomac, bucatele se mănâncă “din ochi”, aşa că nu vom neglija nici felul în care le vom prezenta la masă dar nici decorul. 

1. Renunţaţi la populara muşama şi la feţele de masă din plastic, oricât de sofisticate ar părea. O faţă de masă din pânză, albă pentru mesele de dumnică şi colorată pentru restul săptămânii, este mult mai elegantă şi dă o atmosferă mai caldă, mai intimă.

2. Şerveţelele, de hârtie în zilele obişnuite şid e pânză în cele festive, se pot asorta cu culoarea farfuriilor sau a feţei de masă.

3. Un buchet de flori de mici dimensiuni, sau o singură floare aşezată într-un colţ al mesei, ca să nu stânjenească pe nimeni, o lumânare decorativă, o muzică liniştită şi, mai ales, chipuri zâmbitoare nu trebuie să lipsească niciodată pentru ca momentul mâncării să fie mereu o sărbătoare.

Acest material este preluat din arhiva revistei “Bucătăria pentru toţi”. Mai mult aici.

ARTICOLE SIMILARE

ProClean de la AEG iti respecta momentele de liniste

realitatea

Internauții râd de afișul documentarului lui Gwyneth Paltrow: parcă iese din organele intime ale femeii

Andreea Damian

Blestemul lui ADRIAN IOVAN / Prevestirea facuta de URANIA

Cum să alegi perdelele potrivite pentru sufragerie?

Tabu Tabu

Vreau un tatuaj! Ce trebuie sa stiu inainte?

realitatea

Beauty Report: Angelina Jolie si Brad Pitt la Governors Awards 2013

Scrie un comentariu