Tabu
CULTURE

Festivalul Naţional de Improvizaţie | Ateliere susţinute de reputaţi traineri străini

Ateliere susţinute de traineri străini, care vor aborda teme diverse, de la filosofie în improvizaţie, tehnici de utilizare a muzicii, improvizaţie clovn, măşti, dans, compoziţie şi spaţiu, colaborare dintre improvizatori şi public, explorarea personajului şi a limbajului, vor avea loc în premieră în România la Festivalul Naţional de Improvizaţie.

Cea de-a noua ediţie a festivalului va avea loc în perioada 16 – 19 septembrie, la Bucureşti. Cele nouă spectacole care se vor juca în Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional din Bucureşti vor putea fi urmărite şi online, în toată ţara. Biletele şi abonamentele sunt disponibile pe platforma Eventbook, iar programul festivalului poate fi consultat pe site-ul improfest.ro.

Publicul care vrea să încerce improvizaţia sau să urmărească un spectacol Impro Jam care se leagă ad-hoc, sub coordonarea unor traineri renumiţi din Europa, e invitat pe 16 septembrie, de la ora 19:00, la RECUL. Accesul la acest spectacol este liberă, în baza unei rezervări online.

Atelierul „Improv to Sketch” care are loc la Improteca pe 16 şi 17 septembrie, de la 14:00 la 17:00, include o prezentare a genului sketch comedy şi instrumente pentru a realiza material de sketch din improvizaţie. Este susţinut de Andel Sudik (SUA) – regizoare, improvizatoare, actriţă şi scriitoare, absolventă iO (The Improv Olympic), care a lucrat la Second City, Boom Chicago, a scris pentru Comedy Central News Olanda şi a susţinut ateliere de improvizaţie peste tot în lume.

„Godai – The Five Elements” este atelierul de improvizaţie pe care actorul, improvizatorul şi clovnul argentinian Ignacio Buby Grinstein (co-fondator al duo-ul cunoscut sub numele de ImPresent din Tel Aviv) îl propune celor care caută o formă liberă de exprimare şi vor să înveţe mai multe despre improvizaţia fizică şi să acceseze teorii occidentale, combinate cu filosofia Godai şi mindfulness. Atelierul se desfăşoară la RECUL în două sesiuni de câte trei ore, pe 16 şi 17 septembrie, de la 14:00 la 17:00.

Liron Levin (Israel), cealaltă jumătate a duo-ului de impro-clovni ImPresent, improvizatoare, clovn, interpretă, actriţă şi profesoară de improvizaţie din Tel-Aviv, va susţine în cadrul Festivalului Naţional de Improvizaţie atelierul „Composition and space”. Programat pe 17 septembrie, de la ora 14:00, la RECUL, atelierul explorează compoziţia, ritmul şi conexiunile, folosind metode din improvizaţie, clowning şi artele performative, pentru a găsi noi surse de inspiraţie pentru orice tip de improvizaţie. Sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 14:00, Liron Levin le propune celor interesaţi să încerce improvizaţia atelierul „Physicality to character”, care are loc tot la RECUL şi foloseşte metode din clowning pentru improvizaţie.

„One risk more” este atelierul dedicat improvizatorilor cu experienţă care vor învăţa să folosească feedback-ul ca unealtă principala în munca lor, ghidaţi de improvizatorul, actorul şi cântăreţul italian Andrea Lagrange Laviola, membru al companiei italiene de improvizaţie i Bugiardini. Atelierul va avea loc la RECUL, în două sesiuni de câte trei ore, pe 18 septembrie, de la 10:00 la 13:00 şi de la 14:00 la 17:00.

Artistul irlandez Luke Benson – absolvent iO West şi The Pack Theatre, Los Angeles, fondator al trupei de improvizaţie Tightrope şi membru al colectivului MOB Rep, Dublin – propune tuturor, indiferent de nivelul de experienţă, atelierul „Rustbuster”. Pe 18 şi 19 septembrie, între orele 10:00 -13:00, la Artist Cafe, au loc cele două sesiuni despre utilizarea instinctului şi a deducţiei ca instrumente de conectare cu personajele şi de a descoperi scena.

Mai multe detalii despre ateliere, locurile disponibile şi modalitatea de înscriere sunt disponibile online.

ARTICOLE SIMILARE

Robert Downey Jr. promite să salveze planeta în 10 ani cu tehnologii avansate

Andreea Damian

De ce nu participă România la Eurovision 2024. Anunțul oficial al TVR

Andreea Damian

Manish Arora, o premieră în România

realitatea

Celebritati nascute pe 10 iunie!

realitatea

Brad Pitt, premiat la Festivalul de la Veneția cu un an mai târziu

realitatea

Adele anunță revenirea mult așteptată. Un nou single după o pauză de 6 ani

Andreea Damian

Scrie un comentariu