Tabu
PEOPLESlider

Fetele de la A.S.I.A, primele declarații după marele concert

Fetele de la A.S.I.A. au susținut un concert de două ore, în care le-au oferit fanilor piesele care au fost atât de cântate de-a lungul anilor 2000. Din păcate, marele absent al serii a fost Adi Ordean, compozitorul pieselor, fiind reținut de niște probleme de sănătate.

Anca Neacșu, Sorana Darclee Mohamad, Iana Novac și Anemona Niculescu au oferit primele declarații după marele concert.

„După 15 ani am revenit mai tinere și mai entuziaste! Pe 8 Martie ’99 se înființa trupa A.S.I.A.. Noi am făcut acest concert de revenire pe 6 Martie pentru că pe 8 nu am găsit Sala Palatului liberă, iar pe 10 Martie este ziua lui Adi Ordean, compozitorul atâtor piese minunate, căruia îi dedicăm acum frumoasă melodie «Pentru tine»! Nu este alături de noi în această seară, din cauze medicale!”, au declarat cele 4 pentru Click.

„A început frumos, din start toată lumea era în picioare și asta e o bucurie imensă! Vă mulțumim pentru toată dragostea care nu s-a pierdut în toți acești ani. Muzica asta este fantastică și într-adevăr, aș acum noi suntem îndrăgostite de piesele domului Adrian Ordean, așa este o țară întreagă și vă mulțumim pentru asta!”, au spus fetele, potrivit Click.ro.

Un moment deosebit de emoționant a fost acela în care Sorana a interpretat o piesă, compoziție proprie, scrisă special pentru iubitul ei. „Este o piesă scrisă de mine și habar nu aveam în momentul în care am compus-o cât de reală avea să fie ori cum avea să îmi readucă jumătatea în brațele mele…de parcă l-am cântat până m-a auzit.

Pentru mine este o rugă care mi-a fost ascultată de Tatăl Creator iar acum, după 20 de ani, inima mea e întreagă. Este motivul pentru care se numește «Inimă» și este despre bărbatul vieții mele”, a declarat cântăreața conform sursei citate.

ARTICOLE SIMILARE

Cum să gestionezi anxietatea pe care o simți din cauza coronavirusului

Andreea Damian

Mesajul lui Mihai Morar despre copii! Ce a transmis prezentatorul

Tabu Tabu

Motivul pentru care Alexandra Stan s-a izolat în casă

Tabu Tabu

Răzvan Simion și Ramona Olaru formează un cuplu? Dani Oțil a aruncat pastila în direct

Andreea Damian

Cum și-a refăcut viața Ileana Lazariuc după divorțul de Țiriac

Tabu Tabu

Paul Surugiu – Fuego, cadou special pentru fani de ziua lui

Tabu Tabu

Scrie un comentariu