Tabu
lifestyle

Fii eco și selectează ambalajele

Pentru a produce 700 de pungi de hârtie este folosit un copac căruia i-au trebuit 15 ani să crească. Copacii din care sunt procesate hârtia sau cartonul, ori petrolul din care se obține plasticul sunt doar două exemple din șirul resurselor pe cale de epuizare la nivel mondial. Vestea bună este că schimbarea stă în puterea fiecăruia dintre noi. Fie că este făcut din hârtie, carton, plastic, sticlă sau metal, fiecare ambalaj poate avea două, trei sau chiar un infinit de vieți prin RECICLARE. Primul pas pentru a te asigura că viața ambalajelor nu se termină în gospodăria ta este să le colectezi selectiv.

Ai la dispoziție containere speciale (pe care cu siguranță că le-ai observat la tine în cartier, au culori foarte la modă și o formă simpatică). Deșeurile selectate de tine vor fi reciclate cum nici nu ți-ai imaginat. Astfel, hârtia și cartonul se reciclează de 10 ori iar din materia rezultată se fac din nou produse de hârtie și carton.  Ziarele, de exemplu, conțin 50% hârtie reciclată. Plasticul se reciclează o singură dată iar granulele rezultate în urma procesului de prelucrare sunt folosite pentru fabricarea de covoare, tricouri sau pulovere. Alternativa la această nouă viață a ambalajelor din plastic ar fi aruncarea acestora la gunoi, alături de deșeuri nereciclabile, unde i-ar trebui aproximativ 500 de ani pentru a se descompune, și nu ne dorim așa ceva.

Aluminiul din care sunt făcute cutiile de băuturi sau cutiile conservelor este 100% reciclabil iar din el sunt produse noi astfel de ambalaje. Totodată, din acest material pot fi realizate și alte produse, cum ar fi bicicletele. Sticla este singurul material care se poate recicla la infinit, fără a-și pierde proprietățile. Într-un alt scenariu, cioburile de sticlă au nevoie de 1.000.000 de ani pentru a se descompune în fragmente mici.

Viața presupune alegeri la fiecare pas. Fie că sunt mai ușor sau mai greu de făcut, alegerile au ceva în comun: dorința ta de a le face pe cele mai bune. Dorința ta de a schimba lumea se poate îndeplini prin alegerea de a da o nouă viață deșeurilor de ambalaje prin colectarea lor selectivă.

ARTICOLE SIMILARE

Pink Diva vs Pink Grapefruit

realitatea

IRINA MARINESCU

realitatea

10 citate celebre despre dragoste

realitatea

Homosexualii, încotro?

realitatea

ACTRITA in scene de sex in padure! FOTO!

Eva Mendes și-a păcălit fanii cu o “sex tape” VEZI VIDEO

realitatea

Scrie un comentariu