Mario Mutu, fiul fotbalistului Adrian Mutu din căsătoria cu Alexandra Dinu, a suferit o intervenţie chirurgicală pe cord deschis, după ce i s-a descoperit o problemă la inimă, a declarat mama băieţelului de 11 ani pentru publicaţia Gente, anunţă presa italiană.
UPDATE / Adrian Mutu a oferit primele declaraţii în această seară, pentru Libertatea: “Am avut mari emoţii, vă daţi seama că este doar un copil. Am încercat să ţinem secret această problemă, pentru că nu am vrut să îl afectăm pe Mario, este suficient de mare pentru a înţelege lucrurile şi pentru a pune întrebări. Totul este în regulă acum”
**********
Problemele fiului lui Mutu s-au aflat abia acum, după ce Alexandra Mutu a oferit un interviu pentru a explica ceea ce a păţit copilul: ”Acum că totul a trecut, vreau să vorbesc despre asta. Pentru a lansa un apel părinţilor care nu cunosc ce probleme au la inimă şi care, în tăcere, afectează sănătatea copiilor noştri. Şi pentru a lansa o campanie de prevenire. Eu nu mi-am dat seama de nimic. Pediatrul lui, la o vizită de rutină, a simţit un murmur la inimă…M-a sfătuit să-i fac o electrocardiogramă, unicul test care permite descoperirea acestei probleme. Şi cred, şi voi lupta pentru asta, că acest test este obligatoriu pentru toţi copiii”, a declarat Alexandra Dinu pentru Gente.
Conform Alexandrei Dinu, Mario avea un defect septal, o problemă des întîlnită la copii, fiind rezolvată de obicei prin microchirurgie, însă, pentru că nu a fost posibil în acest caz, fiul fotbalistului român a fost supus unei operaţii pe cord deschis.
”I-am explicat lui Mario că această operaţie era necesară pentru a avea o inimă de mare sportiv, iar apoi la rîndul lui să le spună altor copii care au aceeaşi problemă cum să se vindece. Acum am o misiune: să promovez o fundaţie care să se ocupe de probleme cardiace la copii, pentru a informa şi preveni”, a spus Alexandra, care a precizat că operaţia a decurs perfect şi că aşteaptă să poată pleca alături de Mario într-o călătorie în Orient.
Presa italiană scrie că alături de Alexandra în timpul intervenţiei lui Mario au fost Adrian Mutu, dar şi Luca Bastianello, noul partener de viaţă al actriţei, de care băieţelul este foarte ataşat. Mario Mutu este primul copil al atacantului român de la Ajaccio. El mai are două fetiţie, Adriana şi Maya Vega, din căsătoria cu Consuelo Matos.
Sursa: Mediafax
1 comentariu