Tabu
lifestyle

Flori din hârtie

Revista pe care o aveți în față nu arată așa cum sunteți obișnuite. E mai lată decât înaltă, se apropie, dacă vreți de un album de artă. E modul nostru de a folosi la maximum hârtia pe care tipărim, de a pune în valoare fiecare centimetru. N-a fost ușor să facem o revistă astfel. Nu doar pentru că în redacție s-au complicat lucrurile cu ședințele foto și paginarea materialelor, ci și pentru că publicitarii s-au văzut în fața unei mari probleme: cum fac reclama să fie spread (ca și cum ar fi pe două pagini)? A fost un exercițiu bun și pentru ei, și pentru noi, pentru că ne-am gândit mai mult la hârtia pe care va fi tipărit mesajul nostru.

Meseria noastră e consumatoarea uneia dintre resursele cele mai importante. Hârtia se face din copaci care sunt tăiați an de an, oricât de mult ne-am strădui noi să reciclăm. Dar tocmai pentru că luăm ceva, trebuie să punem ceva în loc. E motivul pentru care de trei ani, avem un număr special eco în aprilie.

Când am început noi, nu era fashionable să fii eco. Dar e bine că a ajuns o noțiune la modă, pentru că asta înseamnă că natura are de beneficiat.

În revista aceasta veți găsi un insert special: o hârtie care înflorește. E reciclată manual din 500 de reviste Tabu, numărul de decembrie, și are semințe de flori.

Dacă o puneți în apă, în câteva zile din hârtie vor răsări plante. Mai sunt câteva flori speciale în paginile care urmează: povestea impresionantă a unei copile pe care lumea s-a grăbit să o acuze, fără să-și pună problema abuzului, precum și dosarul cu oameni care duc un trai eco dincolo de modă, din credință. Dacă citiți revista înainte de 28 martie, aveți ocazia să vă alăturați mesajului nostru. Stingeți pentru o oră, între 20.30 și 21.30, toate luminile, scoateți aparatele electrocasnice din priză. Ar însemna o reducere cu 2% din consumul de energie din acel moment. Iar 2% la nivel global înseamnă imens. E un gest simplu, inițiat de WWF și cunoscut sub numele Earth Hour, dar care are efecte imediate. Precum gesturile pe care le fac ecofantasticii noștri.

ARTICOLE SIMILARE

Someone Like You! VIDEO cu o FETITA de 2 ani face senzatie cu hitul lui ADELE

realitatea

Staruri creole albite de publicitari

realitatea

Ghici cine…

realitatea

Cum arata Madalina Ghenea, inainte de operatiile estetice

Cand eram mic(a)… Apel la o normalitate pierduta!

Morgan Freeman a rămas cu mâna dreaptă paralizată după un accident

realitatea

Scrie un comentariu