FLORIN ZAMFIRESCU: „Stric femeile din prea multă iubire”
Reputatul actor al Teatrului Odeon, apreciat şi pentru rolurile sale din peste 30 de filme, respectiv pentru o activitate la fel de solidă şi în televiziune, a trecut de trei ori prin experienţa dificilă a divorţului. A acceptat să ne povestească – intr-o conversatie neconventionala cu fosta sa studenta LORENA LUPU,publicata in editia TABU de martie – finalurile celor trei poveşti de iubire pe care a ales să le oficializeze.
Recent, tabloidele au anunţat, cu surle şi trâmbiţe, un divorţ din lumea bună a teatrului. Florin Zamfirescu şi Cătălina Mustaţă, consideraţi unul dintre cele mai stabile şi mai longevive cupluri de artişti, au decis să se despartă după douăzeci de ani de căsătorie. Spre deosebire de despărţirile mondene, consumate mai mult pe prima pagină, acest divorţ a decurs într-o discreţie impresionantă. Numai că apele liniştite sunt adânci, după cum bine spune proverbul.
„Nu ştiu dacă e normal, dacă toată lumea va fi de acord cu mine, dar cel mai greu divorţ al meu a fost primul. Asta pentru că eram foarte tânăr – aveam vreo 25 de ani – şi ni se născuse un copil. Ne-am căsătorit când mama lui Vlad era însărcinată în luna a cincea, tocmai pentru că urma să aibă un copil. În concepţia mea, nu era normal ca un copil să se nască fără tată. Deşi nu eram de acord unul cu celălalt în multe privinţe, o iubeam. Mă iluzionam juvenil că o voi schimba. Că am puterea să schimb oameni. Iar prima lecţie a fost aceea că oamenii nu se schimbă. Că nu e cazul să-ţi faci planuri că vei reuşi vreodată să schimbi pe cineva. Adevărata întrebare pe care trebuie să ţi-o pui este dacă poţi accepta pe cineva sau nu.” Fusese o dragoste naivă de tinereţe, între o elevă de liceu şi un tânăr actor proaspăt repartizat la Târgu Mureş. După un an şi jumătate de relaţie, fata rămăsese gravidă chiar înainte de bacalaureat. „Dar nu se observa, că era la început. Tot în vară dăduse şi admiterea la Conservator, la Bucureşti. Primisem şi eu transferul de la Târgu-Mureş la Bucureşti. Iar în septembrie, înainte să înceapă facultatea, am zis: ‚Hai să ne şi căsătorim!’ Şi în martie a născut.” Dar incompatibilitatea celor doi parteneri a fost, probabil, accentuată de stresul inerent ipostazei de proaspeţi părinţi. „La trei luni după naştere, am început procedurile de divorţ.”
…A doua căsnicie, cu actriţa Valeria Sitaru, a fost cea mai simplă şi mai echilibrată. Au rămas în relaţii minunate, colegiale. „Am fost căsătoriţi doisprezece ani, am făcut şi o fetiţă frumoasă împreună – dar am sesizat că, de la un punct încolo, devenisem ca un frate şi o soră. Dacă stadiul ăsta ar fi fost atins atunci când eu aveam 55 de ani, iar ea 50, nu ne despărţeam. Dar… aveam 38 de ani. Eram prea tineri să ne resemnăm atât de repede. În plus, aveam ritmuri interioare foarte diferite. Vali e un om de carte, un om care citeşte enorm, scrie interesant. Nu era gospodină, nu era tipul de femeie care să spele rufe, să umble după copil. Copilul a fost crescut mai mult de bunică-sa. Eu nu avusesem nici o problemă cu felul ei de a fi, dar, totuşi, erau momente în care izbucneam….
Cu a treia soţie, a stat 20 de ani – ceea ce este un progres. „Stai să vezi cât o să stau cu următoarea! Că eu am de gând să-mi refac viaţa; nu am motive să stau singur, în fond, n-am omorât pe nimeni.” Cătălina Mustaţă era studentă pe atunci, era frumoasă, talentată, cuminte, „altă zodie, alt temperament”. „Ea are o pasiune uriaşă pentru meseria noastră. Pasiune pe care o avem toţi. Dar ea a simţit instinctiv că va putea răzbate mai uşor, fiind alături de mine.” Şi totuşi, Florin Zamfirescu spune că nu consideră că are vreun merit în ascensiunea profesională a soţiei sale: „Nu eu am dus-o la postul Acasă, unde a fost atâţia ani chipul şi vocea postului, nu eu am distribuit-o în filme şi seriale. Ăsta era de fapt reproşul ei, în ceea ce priveşte teatrul: faptul că n-am jucat împreună, că nu m-am luptat să conving teatrul să pună piese cu ea. Dar eu am socotit că nu e cazul; că aş fi jignit-o dacă aş fi făcut aşa ceva. Era o chestiune de demnitate”.
…Crede că fosta lui soţie e încă frumoasă şi îi doreşte tot binele. Unicul lucru pe care îl regretă este „comportamentul ei hămesit de la final”. „Am acceptat divorţul şi partajul la notar, fără tribunal. Am luat nişte foi de hârtie şi am trecut pe nişte foi tot ce am avut şi tot ce luăm cu noi. Pe ea am lăsat-o în casă – eu m-am mutat într-o garsonieră pe care o cumpărasem din munca mea, în ideea că am şi eu trei nepoţi. La partaj, am avut atâta încredere încât i-am lăsat maşina care urma să fie a mea – după ce ea a făcut accidentul ăla cu maşina ei; iar ea a luat-o şi a vândut-o. Era pe firma noastră comună, din care, la divorţ, mi-a cerut să ies. Pe firmă erau ambele maşini, a mea şi a ei. Aşa, şi mi-a promis că, dacă ies de pe firmă, îmi vinde maşina pe o sumă modică. Ulterior mi-a spus că o vânduse. De aceea vreau să spun public aceste amănunte cu partajul. Pentru că sunt nişte porcării. Când am văzut că fata asta frumoasă, manierată, talentată, cu care am stat 20 de ani împreună, mă fură şi minte în halul acesta, m-am întrebat cu cine am petrecut de fapt aceşti 20 de ani? Când am văzut că această fată a îndepărtat din casă obiecte de valoare, temându-se că le vom împărţi la partaj, m-am strepezit. Nu-mi vine să cred, când o văd şi când mă gândesc cât de mult am iubit-o, că poate să-mi facă asta.”
Crede că adevăratul motiv al divorţului a fost teama Cătălinei de momentul de după decesul său, când cei doi copii vor veni să-şi ceară partea de moştenire. „Dacă aş fi Becali sau Ţiriac, aş fi înţeles. Dar noi eram actori, câştigam cât să ne întreţinem, aveam o casă şi două maşini. E ridicol. În fine, eu am lăsat-o în casa noastră, pe care are ambiţia să declare că a făcut-o din banii ei. Acum, se plânge că nu poate să întreţină. Te întreb: dacă ea a făcut-o, cum de n-o poate întreţine?”
(c) Tabu 2013-2014. Fragmente din material pot fi reproduse numai cu precizarea vizibila, explicita si functionala a link-ului www.tabu.ro .
8 comentarii