Tabu
LIFESTYLESlider

În Franța, „mama” și „tata” devin „părintele 1” și „părintele 2”

Franța a decis că familia va fi doar familie, nu tradiţională sau modernă, compusă din doi părinți. Mama devine „părintele 1”, iar tata, „părintele 2”, sau invers, depinde cum se înțeleg soții între ei.

Şcolile din Franţa vor să fie înlocuite cuvintele „mamă” şi „tată” în toate documentele oficiale din instituţiile de învăţământ. Mişcarea face parte dintr-un amendament pentru un nou proiect de lege privind educaţia, prin care este urmărită eliminarea completă a discriminării împotriva părinţilor de acelaşi sex. Criticii susţin însă că această schimbare „dezumanizează” şi ar putea conduce la o altă problemă, referitoare la „cine va putea fi părintele 1”.

„Acest amendament urmărește să dezrădăcineze diversitatea familială a copiilor în cadrul formelor administrative depuse în școală”, a declarat Valérie Petit, parlamentar din partidul majoritar, conform 20 minutes. Valérie Petit a explicat faptul că aceste cuvinte „mamă şi tată”, în toate documentele şcoalare, cum ar fi documentele de autorizare a copiilor pentru a merge în excursii, nu au mai ţinut cont de noua punere în vigoare a legii care permite căsătoria între homosexuali şi nici existenţa părinţilor de acelaşi sex.

Amendamentul spune: „Pentru a preveni discriminarea, înscrierea la școală, registrele de clasă, autorizațiile pentru părinți și toate celelalte formulare oficiale care implică copii trebuie să menționeze doar părintele 1 și părintele 2.” Deși amendamentul a fost adoptat de deputați marți, 12 februarie, acesta ar putea fi totuși respins de Senatul Franței, dar va reveni apoi la Adunarea Națională pentru o revizuire finală.

România a organizat un referendum pentru a redefini familia

Pe 6 și 7 octombrie 2018, românii au fost așteptați să voteze la Referendumul pentru familie. Referendumul, care a împărțit România în mai multe tabere, nu a fost validat, din cauza prezenței insuficiente la vot. Puţin peste 3,7 milioane de români au participat la referendumul pentru redefinirea familiei. Organizarea scrutinului, pe parcursul a două zile, a scos din buget peste 163 de milioane de lei şi a mobilizat zeci de mii de oameni, de la poliţişti şi jandarmi până la membri ai secţiilor de votare şi observatori ai organizaţiilor civice.

Referendumul de modificarea a Constituției României a vizat înlocuirea sintagmei „între soți” din art. 48, alin. (1) al Constituției cu una mai restrictivă, „între un bărbat și o femeie”.  Demersul a avut la bază o inițiativă cetățenească demarată de Coaliția pentru Familie la sfârșitul anului 2015.

Inițiativa a strâns numărul de semnături necesare pentru a iniția un proiect de lege constituțională și a fost sprijinită activ de Biserica Ortodoxă și de Biserica Romano-Catolică. Potrivit expunerii de motive din proiectul de lege, acesta „își propune să înlăture orice echivoc pe care utilizarea termenului de «soți» (…) ar putea să-l aducă în conturarea noțiunii de «familie», a raportului dintre «familie» și dreptul fundamental al bărbatului și al femeii de a se căsători și a întemeia o familie”.

ARTICOLE SIMILARE

Un chirurg a creat femeia perfecta, apoi a cerut-o de sotie!

Top 7 locuri publice in care sa faci sex

realitatea

Serena Williams a apărut într-o reclamă Nike cu mesaj puternic feminist

OANA ROMAN – dezastrul familiei dupa nastere

Arnold Schwarzenegger și Cindy Crawford, împreună!

Andreea Damian

Barbatul ideal, prin ochii unor fetite: 30 de reguli pe care trebuie sa le respecte

Scrie un comentariu