Tabu
Image default
lifestyle

Franţuzoaica Berenice Marlohe este noua Bond Girl

Actriţa franceză Bérénice Marlohe va interpreta rolul Séverine în următorul film din seria din James Bond, “Skyfall”. În rolul lui James Bond, Daniel Craig.

Bérénice Marlohe, actriţă şi model, a mai avut până acum câteva roluri mici în seriale de televiziune, iar pe marele ecran i-a dat replica unei foste Bond Girl, Sophie Marceau, în filmul “O bucurie nu vine niciodată singură”.

Începătoarea franţuzoaică va trebui să-i facă faţă veteranului Daniel Craig. Potrivit contactmusic, Craig a început deja să aibă pretenţii de divă: vrea un pat dublu în rulotă, ca să stea şi proaspăta sa soţie (Rachel Weisz) cu el la filmare, o maşină de cafea şi boabe sud-americane, doi bodyguarzi, o maseuză şi un antrenor personal.

Se pare că subiectul filmului va fi legat de terorism deşi producătorii nu au vrut să dea detalii, au spus doar că nu este nicio legătură între tema acestuil film şi ultimele două filme Bond, “Casino Royale” şi “Quantum of Solace”.

Filmările se vor desfăşura în Anglia, China, Turcia şi Scoţia, iar din distribuţie mai fac parte Javier Bardem, Albert Finney, Ralph Fiennes şi Ben Whishaw.

ARTICOLE SIMILARE

KOTON in Plaza Romania

Justin Timberlake și Jessica Biel, la cuțite?

realitatea

Whoopi Goldberg, supărată pe Facebook și Twitter

realitatea

Leonard Cohen face 74 de ani chiar în ziua concertului de la București

realitatea

Starea lui Michael în momentul morții: 51 de kilograme, fără păr, cu stomacul plin de medicamente și corpul ciuruit de injecții

realitatea

O fetita din India are, la 6 ani, 92 kg

Scrie un comentariu