Home > Lifestyle > Stiri > Gala premiilor gay

Gala premiilor gay

Festivalul gay clujean, care reunește Serile Filmului Gay și Gala Premiilor Gay s-a încheiat acest weekend, după o săptămână de expoziții, vizionări de filme și petreceri inedite. Organizat de un număr de entuziaști ai asociației clujene Be An Angel și finanțat de PSI România, festivalul se află la a șasea ediție.

Programul săptămânii gay a fost foarte variat și a inclus activități menite să sporească vizibilitatea comunității gay și să permită un dialog mai amplu între membrii acesteia și populația generală interesată. Fără să mizeze pe dizidență sexuală și militantism exagerat, activitățile au fost în mare proporție culturale. Serile de film, acțiunile eco, vernisaje foto și proiecțiile de film au adunat un public larg la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

Seara de sâmbătă a fost una festivă, fiind premiate atât filmele intrate în competiție, cât și acțiunile și persoanele care au o însemnătate deosebită pentru comunitatea gay. Premiile cinematografice s-au îndreptat către producțiile: Todas! (film de scurtmetraj), Transvestites also cry (film documentar), I can’t think straight (film de lungmetraj) și My name is love (premiul publicului).

La Gala Premiilor Gay, asociațiile PSI și Accept și membrii ai acestora au plecat acasă cu premii pentru sprijinirea mișcării gay din România, pentru cel mai bun eveniment gay, omul anului sau premiul pentru promovarea culturii LGBT. Emisiunea de la Prima TV, Mondenii, a luat premiul pentru cea mai obiectivă emisiune TV, iar Doru Iuga, organizator al Mr. Gay Romania 2009 a luat premiul pentru sprijinirea mișcării gay din România.

La categoriile de media, revista online Angelicuss a fost desemnată cel mai bun mijloc de informare a comunității, cel mai bun blog gay a fost în alegerea publicului Gay în România, iar premiul pentru activism gay a fost acordat administratorilor site-ului gaypride.ro.

Articole asemanatoare
Ce este gay la campionatul de fotbal
Angajatul gay : sfaturi pentru locul de muncă
Copiii gay ai celebrităților
Exclusiv Tabu.ro, interviu cu Joe Oppedisano

Comenteaza acest articol

Gala premiilor gay

by realitatea   1 min
0