Pentru colecția de primăvară-vară 2009, John Galliano și-a ales ca sursă de inspirație arta dramatică, astfel că, atât în ceea ce privește costumele, cât și punerea în scenă amintesc de o piesă de teatru.

Una dintre creațiile care au atras atenția le-a adus aminte celor prezenți uniforma soldaților britanici. Fiecărei creații i-a fost asociat un design cu motive florale redate în tonuri diverse care au produs efectul unei adevărate simfonii de culori.

În ceea ce privește ținuta de seară, Galliano a optat pentru…transparență. Colecția lui John Galliano a contrastat în mod vizibil cu cea prezentată de Chloe, consacrată feminității mai conservatoare, dar conștiente, totuși, de farmecul său.

Designer-ul libanez, Elie Saab, preferatul vedetelor de la Hollywood, a realizat o colecție vaporoasă și foarte colorată, inspirată din buchetele de flori, "En plein air". Culorile de bază au fost pasteluri: albastrul hidrangeelor, verdele florilor de migdale și nuanțe de violet și roz, adunate din prospețimea grădinilor din Giverny. Materialele preferate de Elie Saab au fost mătasea Georgette, șifonul, jerseul, tulul și organza. 

Chloe a ales galbenul pal și roșul portocaliu și un design simplu ca ingrediente ale frumuseții sofisticate și rafinate.

VEZI GALERIA FOTO PE REALITATEA.NET