Tabu
FASHION

Geantă Hermes Birkin, vândută la un preț record. Costă cât 3 apartamente

Este cunoscut faptul că Hermès Birkin se află printre cele mai scumpe genți de pe planetă. De fapt, acest accesoriu este considerat acum o investiție mult mai bună decât aurul sau acțiunile de la bursă. Și nu mică e mirarea să aflăm că piesa se vinde ca pâinea caldă, dar numai când și portofelul îți permite astfel de achiziții.

Un dealer de genţi de lux cu sediul în Londra a stabilit un nou record în domeniu, prin vânzarea recentă a unei poşete second-hand Hermès Birkin către un cumpărător anonim, contra sumei de 218.000 dolari. Poşeta în cauză este un model cu dimensiune de 30 centimetri, din piele roşie de crocodil, cu detalii din aur alb de 18 carate şi accesorii metalice bătute cu diamante. Geanta este realizată în anul 2008 din piele de crocodil de Nil, dar mai mică decât o geantă Hermes Birkin obișnuită. Conform actualului proprietar, poșeta nu prezintă defecte.

Recordul precedent a fost deţinut de către casă de licitaţii Christie’s, care în 2017 a vândut la Hong Kong o geantă Birkin din piele de crocodil roz, contra sumei de 380.000 dolari. Ea este produsă dintr-un tip foarte rar de piele –  crocodil de Himalaya -, încrustată cu diamante, și are catarame din aur de 18 carate.

Casa Hermes creează numai una sau două genți pe an, ceea ce face ca acest accesoriu de lux să fie unul dintre cele mai râvnite din lume. Fiecare model este unicat, iar diamantele sunt bătute într-un mod deosebit. De asemenea, se lucrează la detalii foarte atent, tocmai ca niciun model să nu semene unul cu celălalt.

Printre cele mai bune investiţii se numără Chanel, Louis Vuitton, şi Judith Leiber, însă, conform Vogue.com, specialiştii din domeniul luxury bag resale, poziţionează pe primul loc genţile Hermès, în special modelele Birkin şi Kelly, graţie materialelor de calitate superioasa cu care acestea sunt realizate – pielea exotică, de pildă, care se aşează pe forma poşetei aproape perfect simetric. Kim Kardashian, Victoria Beckham și Celine Dion sunt doar câteva celebrități surprinse cu astfel de poșete la braț.

Hermès este o casa franceză de lux fondată în 1837 de Thierry Hermes. Inițial focusată pe accesorii pentru călătorie, compania a evoluat în timp, producând genți, eșarfe, accesorii, îmbrăcăminte și parfumuri.

ARTICOLE SIMILARE

Lady Gaga și Cyndi Lauper pentru V Magazine

realitatea

Garderoba capsulă – cum s-o organizezi din 27 de piese

Andreea Damian

Bucharest Bridal Fashion Shows, un regal al rochiilor de mireasa

realitatea

Ceasul – simbol al eleganţei

Absolutely Fabulous – vintage fair – 2nd edition

realitatea

Kanye West, designer la Louis Vuitton și Nike

realitatea

Scrie un comentariu